Cum alegi ce activităţi extraşcolare îi sunt importante copilului tău?

Este important ca implicarea copilului în diverse activităţi, să ţină cont atat de dezvoltarea specifică vârstei sale, cat si de abilităţile şi aptitudinile psihologice proprii lui.
Cum alegi ce activităţi extraşcolare îi sunt importante copilului tău?

Rolul de părinte este una din încercările fundamentale pentru fiecare dintre noi, acei adulţi care ajungem să primim în grija noastră sufletul şi viaţa unui copil.

Vechile metode educative practicate cu succes de către bunicii şi părinţii noştri au devenit acum perimate, în marea lor majoritate. Vremuri noi, părinţi noi, copii noi!
Noile generaţii de părinţi dispun de o mare cantitate de informaţie, la fel şi noile generaţii de copii. Mai mult decât atât, creierul copiilor noştri se pare că se adaptează la ”boom-ul” informaţional, dezvoltând structuri neuronale noi pentru a înmagazina această informaţie. 

Este important însă ca implicarea copilului în diverse activităţi, să ţină cont pe de o parte de dezvoltarea specifică vârstei sale, iar pe de altă parte, de abilităţile şi aptitudinile psihologice proprii lui.

Vom descrie deci, câteva particularităţi psihologice ce însoţesc fiecare etapă de vârstă şi vom indica, în mare, diverse grupe de activităţi ce pot fi desfăşurate, care să susţină o dezvoltare armonioasă, fără să suprasolicite copilul.

Copii între 3 şi 6 ani

Între 3-6 ani, lărgirea câmpului explorărilor perceptive, marea curiozitate, însuşirea tot mai bună a limbajului, ca şi implicarea mai profundă în joc şi în alte forme de activitate împreună cu adultul şi sub conducerea lui, sunt condiţii de bază ale dezvoltării din acest stadiu.
Preşcolarul reuşeşte din ce în ce mai mult să se desprindă de acţiune, iar aceasta devenind din ce în ce mai bine articulată, mai promptă şi mai uşor transferabilă, nu-i mai absoarbe toată atenţia şi-i permite să fie mai receptiv la real.

Paralel cu decentrarea de acţiune, se petrece un proces similar şi în ce priveşte planul afectiv, copilul devenind capabil să se orienteze şi să cunoască lumea nu numai în măsură în care aceasta îi satisface trebuinţele, ci şi pentru că este o realitate din afara sa, care i se opune şi de care trebuie să ţină seama.

Deci, acum cele mai indicate sunt activităţile în aer liber, cu multă mişcare, conversaţie, explicaţii. Este foarte bine să înceapă practicare unui sport, înot de exemplu.

Urmărirea sau chiar punerea „în scenă” a poveştilor, la teatru, grădiniţă sau acasă sunt de asemenea foarte importante la această vârstă.
Copiii, fără a conştientiza, refac, generaţie după generaţie, drumul eroului mitologic, supus unui număr de încercări care îi verifică vitejia, înţelepciunea, forţa fizică, tăria de caracter, înainte de a intra în rândul oamenilor maturi. Putându-se identifica în plan imaginar cu eroul basmului, copilul rămâne în universul său infantil şi în acelaşi timp se vede în lumina basmului, ca şi cum ar fi crescut brusc şi ar fi învingător. Structura basmului repetă într-un fel structura experienţei infantile care este o succesiune de misiuni şi dueluri, de încercări grele şi deziluzii. Astfel, el îşi populează treptat universul cu aliaţi puternici.

Copii între 6 şi 9 ani

De la 6 la 9 ani, are loc o metamorfoză importantă a gândirii. Gândirea nu mai constă doar în preluarea cu aviditate a percepţiilor şi asocierea lor; acum gândirea se desfăşoară încet – încet în întreaga ei amploare şi se avântă în propriul ei element.
Ea devine capabilă să-şi dezvolte propriile imagini; cu alte cuvinte, copilul trece de la percepţie la gândul-imagine.

Primii trei ani de şcoală formează o perioadă care va fi considerată ca o unitate pe plan psihologic. Totul concură spre a aduce copilul într-o stare de echilibru şi armonie. Forţele de voinţă, care sunt pe cale de a se trezi, sunt încă mult influenţate de imaginaţie şi cuprind cu bucurie lumea în dezvoltare a gândirii.

Vor fi deci binevenite acum, activităţi ce îmbină dezvoltarea vorbirii şi a motricităţii, învăţarea limbilor străine, participarea la ateliere de modelaj, pictură, implicarea în activităţi ce-l vor ajuta să-şi exprime „tumultul interior”, dar să-i şi asigure un echilibru minte-corp.

În această perioadă, din păcate, unii părinţi sau învăţători, aglomerează copilul cu activităţi de suprasolicitare a atenţiei, de prelungire a unui efort fizic, ce vor conduce la surmenaj intelectual, la creştere a iritabilităţii sau scădere a sistemului imunitar, deoarece nu există componente psihologice şi voliţionale dezvoltate pentru a susţine aceste solicitări.

Este important să li se spună în continuare poveşti şi să fie încurajaţi să inventeze ei înşişi poveşti.
Copilul are nevoie acum de un material pentru dezvoltarea întregii sale fiinţe (inclusiv afectivitate), nu numai pentru capacităţile sale intelectuale.

Copii între 9 şi 13 ani

Se produce o mare schimbare între 9 şi 13 ani. În momentul în care copilul intră în al patrulea an de şcoală, are loc o schimbare semnificativă şi radicală, de data aceasta în relaţia lui cu lumea. Orice învăţător cu puţină experienţă ştie că cea de-a patra clasa este mult mai grea decât cele trei clase anterioare. O clasă de copii ce a fost poate atât de agreabilă, se transformă adesea la începutul celui de-al patrulea an într-un fel de adunătura dezordonată şi neascultătoare.

Schimbarea care s-a produs în gândire la 6 – 7 ani se produce pe plan afectiv la 9 – 10 ani. Sentimentul devine mai obiectiv; la început mai în treacăt, apoi din ce în ce mai des, copilul face experienţa însingurării sale.

De fapt este momentul în care, la nivel afectiv, începe să intre în contact cu el însuşi, de aceea este foarte important ca între 6-9 ani să se susţină şi dezvoltarea afectivă, nu numai cea cognitivă, intelectuală.

Copilul devine critic şi i se accentuează diferite temeri. O va privi îndelung pe mama lui, ca să-i spună ceva de genul: “Mama, coafura ta este îngrozitoare”, fără să motiveze de ce. “Grădina noastră este de-a dreptul sărăcăcioasă!” sau “De ce e întotdeauna aşa de întuneric în casa asta? E o stradă oribilă”.

La această vârstă, copiii văd cu multă acuitate disputele dintre părinţi, de exemplu, pe care înainte le ignoraseră şi pe care le trăiesc acum cu multă tristeţe. Găsesc că totul este “plictisitor” şi “stupid”; în acelaşi timp însă adoră experienţele noi, cum ar fi excursiile în “zone neexplorate”.

Atitudinea lui faţă de viaţă este ambivalentă, dualismul este “laitmotivul” său.
Din acest motiv, în această perioadă este foarte bine să fie încurajate excursiile, activităţile ce implică diverse „jocuri de rol” sau ce-l provoacă continuu cu ceva nou, şi neapărat cât mai mult sport. În plus, el poate fi încurajat în dezvoltarea unei relaţii strânse cu natura, în descoperirea mai ales a locului omului în sânul creaţiei, atât în relaţii ştiinţifice (muzee, acvariu, observator astronomic), cât şi în plan artistic, inclusiv să înveţe diferite „meşteşuguri”.

El va căuta un nou obiect de consideraţie în jurul său şi am putea să-l dirijăm spre anumite figuri aparţinând unei lumi situate dincolo de nivelul uman obişnuit. Mitologia, savanţii diferitelor ştiinţe conţin materialul potrivit pentru aceşti ani. În anii următori, istoria civilizaţiilor va pune copilul în contact cu eroi care sunt exemple strălucitoare în evoluţia umanităţii.
Respectul pentru personalităţi de acest gen cheamă la viaţă puterile superioare şi activează din nou resurse interioare. Dacă nevoia de venerare a eroilor care ia naştere în această epocă nu este dirijată corect, copilul se va lăsa sedus de „idoli” şi va fi inevitabil decepţionat.

De la vârsta de 13 ani…

Începând cu vârsta de 13 ani, concepţia despre lume pe care o are adolescentul, continuă să se extindă în anii care urmează, el şi-a găsit oarecum un loc, şi acum, căutarea sintezei se poate cufunda şi în straturile mai profunde ale sufletului său pentru a se realiza.
El are nevoie din ce în ce mai mare de a realiza ceva cu ceilalţi, se bucură de sentimentul de comunitate, pe care simte că îl împărtăşeşte conştient, în anumite momente, cu ceilalţi. Aceasta îi lărgeşte şi-i aprofundează propria fiinţă şi propria viaţă.

De altfel, impresia de siguranţă interioară dispare adesea după o vacanţă, după o tabără sau după o discuţie, născându-se nevoia unei noi întâlniri, a unui nou suport temporar. De aceea, le place atât de mult tinerilor să se întâlnească pentru a discuta sau pentru a face mereu acelaşi lucru, din alte puncte de vedere. Astfel de activităţi vor trebui permise, impulsionate.

de Anca Kosina, psihoterapeut şi psiholog clinician din cadrul Centrului Medical ProVita

Anca Daniela Kosina
Anca Daniela Kosina
Psiholog Clinician, Psihoterapeut, Psihologia Muncii si Organizationala
 
A absolvit Facultatea de Psihologie, Universitatea Bucuresti, obtinand diploma de Psiholog Clinician.
 
Cariera sa este foarte versatila si diversa, ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Dr. Mihaela Chivu: soluții pentru bruxism