Astăzi, bradul de Crăciun este de neconceput fără globuri colorate, beteală, luminițe și figurine atent alese. Fiecare ornament pare să aibă locul său bine stabilit, iar împodobirea bradului a devenit un ritual aproape sacru în multe familii. Cu toate acestea, puțini se întreabă cum a apărut această tradiție și, mai ales, cum s-a ajuns de la simple fructe agățate în crengi la globurile din sticlă fin lucrată. Istoria decorațiunilor de Crăciun este una lungă și surprinzătoare, în care se împletesc credințe vechi, simboluri religioase și ingeniozitatea meșteșugarilor.
Cu mult înainte de apariția Crăciunului creștin, oamenii din diverse culturi marcau solstițiul de iarnă prin ritualuri legate de vegetație. Coniferele, care rămân verzi pe tot parcursul anului, erau considerate simboluri ale vieții, speranței și regenerării. În Egiptul antic, ramurile verzi erau aduse în case în timpul iernii, iar în Roma antică, la sărbătoarea Saturnaliilor, locuințele erau decorate cu plante verzi.
Odată cu răspândirea creștinismului, aceste tradiții nu au dispărut, ci s-au transformat. În Europa Centrală, mai ales în spațiul german, bradul a început să fie asociat cu Nașterea lui Iisus, devenind un simbol al vieții veșnice și al luminii care învinge întunericul.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fdecoratiuni-de-craciun-scaled.jpg)
În Evul Mediu, bradul de Crăciun nu era decorat cu obiecte fabricate, ci cu elemente naturale. Merele roșii erau cele mai răspândite ornamente și simbolizau Pomul Cunoașterii din Grădina Edenului. Nucile, alunele și alte fructe erau legate cu sfoară și atârnate în crengi, la fel și bucăți de pâine sau covrigi, care reprezentau belșugul și hrana zilnică.
În multe regiuni, bradul era împodobit și cu figurine din aluat, turtă dulce sau biscuiți, adesea în forme simbolice: stele, inimi, îngeri. Aceste decorațiuni nu aveau doar rol estetic, ci și unul practic — la finalul sărbătorilor, ele erau mâncate, iar nimic nu se irosește.
Apariția globurilor de Crăciun este strâns legată de Germania, mai exact de orașul Lauscha, un centru important al meșteșugului sticlei. În secolul al XVI-lea, meșterii de aici au început să creeze ornamente din sticlă care imitau fructele atârnate tradițional în brad. Motivația era una practică: merele se stricau, nucile se uscau, iar sticla oferea o alternativă durabilă.
Inițial, aceste ornamente erau suflate manual și aveau forme simple: mere, pere sau nuci. Abia în secolul al XIX-lea apare globul sferic clasic, așa cum îl cunoaștem astăzi. Legenda spune că un an cu recoltă slabă de mere i-a determinat pe meșteșugari să creeze globuri rotunde din sticlă colorată, pentru a păstra simbolismul fructelor în brad.
Răspândirea globurilor de Crăciun a fost accelerată de popularizarea bradului împodobit în rândul familiilor regale. Un moment-cheie a fost publicarea, în 1848, a unei ilustrații care o înfățișa pe regina Victoria a Marii Britanii alături de familia sa, în jurul unui brad decorat cu globuri. Imaginea a fost intens mediatizată și a transformat bradul împodobit într-un simbol al respectabilității și al spiritului de familie.
Din Marea Britanie, tradiția s-a extins rapid în Franța, Italia și Europa de Est, iar mai apoi în Statele Unite. Odată cu dezvoltarea transportului și a producției industriale, globurile au devenit mai accesibile, pierzându-și caracterul exclusivist.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fgloburi-in-brad-scaled.jpg)
Pe lângă globuri, bradul de Crăciun a început să fie decorat cu tot mai multe elemente. Beteala a apărut ca o imitație a gheții și a luminii reflectate, adăugând strălucire pomului. Inițial realizată din metal subțire, aceasta era un simbol al prosperității.
Lumânările au fost primele „luminițe” de Crăciun, deși erau extrem de periculoase. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu apariția electricității, au fost introduse instalațiile electrice pentru brad, care au transformat complet aspectul acestuia.
În vârful bradului a fost așezată fie o stea, simbol al stelei de la Betleem, fie un înger, amintind de vestitorii Nașterii. Aceste elemente au consolidat legătura dintre tradiția populară și semnificația religioasă a Crăciunului.
În spațiul românesc, obiceiul bradului de Crăciun a fost adoptat relativ târziu, în secolul al XIX-lea, prin influențe occidentale, mai ales germane. Primul brad împodobit oficial este asociat cu domnia regelui Carol I. Treptat, globurile și decorațiunile au intrat și în casele oamenilor simpli, adaptându-se gusturilor și posibilităților locale.
În perioada comunistă, ornamentele au căpătat și valențe laice, uneori ideologice, dar tradiția bradului împodobit a supraviețuit și s-a reinventat după 1989.
De peste 500 de ani, globurile de Crăciun au rămas simboluri ale bucuriei și continuității. Fie că sunt din sticlă suflată manual, plastic sau lemn, ele păstrează ideea de rotund, de ciclicitate și de speranță. În fiecare ornament se regăsește o parte din istoria sărbătorii, din dorința oamenilor de a aduce lumină și culoare în cea mai întunecată perioadă a anului.
De la merele și nucile agățate în crengile verzi până la globurile strălucitoare din zilele noastre, decorațiunile de Crăciun spun o poveste despre adaptare, credință și creativitate. Ele nu sunt doar simple obiecte decorative, ci martori ai unei tradiții care a traversat secolele și care continuă să unească generații în jurul bradului.
Sursă foto: envato