De ce să renunți la plitele pe gaz în favoarea aparatelor electrice

Gospodăriile sunt îndemnate să renunțe la plitele pe gaz și să opteze pentru aparate electrice, după ce specialiștii au avertizat asupra riscurilor pe care acestea le pot avea asupra sănătății.
  • Publicat:
De ce să renunți la plitele pe gaz în favoarea aparatelor electrice
De ce să renunți la plitele pe gaz în favoarea aparatelor electrice

Tot mai multe gospodării sunt sfătuite să renunțe la plitele și cuptoarele pe gaz și să le înlocuiască cu alternative electrice, din cauza legăturii dintre utilizarea gazului în bucătărie și apariția unor afecțiuni grave. Avertismentul vine în contextul sezonului rece, când ferestrele sunt ținute închise, iar ventilația locuințelor este redusă, în timp ce aparatele pe gaz sunt folosite intens pentru gătit și încălzire.

Potrivit organizației caritabile Asthma + Lung UK, renunțarea la plitele pe gaz poate contribui semnificativ la îmbunătățirea calității aerului din interior, chiar și în cazul persoanelor care nu suferă de astm sau alte boli respiratorii.

De ce sunt considerate plitele pe gaz un pericol?

În ghidul său privind combaterea poluării din interiorul locuinței, organizația atrage atenția că plitele pe gaz reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale aerului poluat din casă. În timp, expunerea constantă poate favoriza apariția unor afecțiuni precum:

Specialiștii explică faptul că aragazele pe gaz eliberează în aer particule fine (PM), aceiași poluanți care se regăsesc în gazele de eșapament diesel sau în fumul provenit din incendii.

„Aragazele pe gaz eliberează particule fine (PM) și alți poluanți în aer. Acestea pot afecta plămânii, pot provoca simptome precum tuse și respirație șuierătoare și pot reduce capacitatea plămânilor de a funcționa normal. De asemenea, pot declanșa crize de astm, în special la copii”, arată organizația.

Cercetările actuale sugerează că electricitatea este cea mai curată formă de energie pentru gătit și încălzire. Astfel, specialiștii recomandă trecerea la un aragaz electric, mai ales în cazul persoanelor care observă agravarea simptomelor respiratorii atunci când folosesc gazul.

Citește și: Lovitură pentru români de la 31 martie: dispare plafonarea la gaze. Ce se va întâmpla cu facturile?

Ce trebuie să facă cei care folosesc în continuare gazul

Pentru gospodăriile care nu pot renunța imediat la plita pe gaz, experții recomandă câteva măsuri esențiale:

  • folosirea hotei sau a ventilatorului de extracție în timpul gătitului;

  • deschiderea ferestrelor de fiecare dată când se gătește, dacă nu există hotă;

  • curățarea regulată a hotei pentru a funcționa eficient;

  • menținerea hotei pornite sau a ferestrelor deschise încă 10 minute după terminarea gătitului;

  • menținerea flăcării strict sub vasul de gătit.

Alternative mai sigure pentru bucătărie

Pe lângă renunțarea la plitele pe gaz, organizația recomandă utilizarea cât mai frecventă a aparatelor electrice, precum:

  • fierbătorul electric (pentru a încălzi apa înainte de a o pune într-o oală);

  • friteuza cu aer cald (air fryer);

  • cuptorul cu microunde;

  • slow cooker-ul;

  • toasterul.

„Folosiți aparate electrice ori de câte ori este posibil”, transmit specialiștii.

În sezonul rece, când locuințele sunt mai puțin aerisite, calitatea aerului din interior devine o problemă importantă pentru sănătate. Experții atrag atenția că mici schimbări în bucătărie pot avea un impact major asupra sănătății pe termen lung.

Sursa: express.co.uk

Sursa foto: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Daiana Matei - Redactor
Daiana Matei este o jurnalistă cu o experiență solidă în domeniul entertainmentului, activând din 2016 în presa românească. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea București și deține un masterat în Managementul Instituțiilor Mass-Media. Daiana Matei ...
citește mai mult