Pe internet apar zilnic zeci de idei și trucuri care promit să facă treaba în gospodărie mai ușoară. Unele sunt rapid uitate, altele însă reușesc să devină virale și să fie încercate de tot mai mulți oameni. Un astfel de exemplu este un amestec simplu, ieftin și aparent foarte eficient, care ar avea două efecte: curățarea toaletelor și alungarea insectelor.
Pentru a prepara acest amestec, nu este nevoie de ingrediente complicate. Conform rețetei care circulă pe rețelele sociale, tot ce trebuie să avem la îndemână este:
Toate aceste ingrediente se pun într-o sticlă cu pulverizator și se agită foarte bine. Soluția obținută poate fi apoi aplicată direct pe zonele murdare, în special în baie, dar și pe alte suprafețe din casă.
Cei care promovează această metodă susțin că boabele de piper nu doar că ajută la curățare, dar au și rolul de a ține insectele la distanță. Explicația oferită de unii creatori de conținut este că piperul ar conține capsaicină, substanță iritantă pentru insecte. În realitate, piperul nu are capsaicină, ci piperină, iar eficiența acesteia în alungarea insectelor nu este pe deplin demonstrată.
Deși soluția se poate prepara rapid și la costuri reduse, există câteva aspecte care merită atenție:
Foto: shutterstock