Pericolele care vin din munca de noapte

Studiile afirmă faptul că deşi ne adaptăm fizic, munca depusă noaptea aduce cu sine o serie de consecinţe negative şi perturbări ale organismului.
  • Publicat:
Pericolele care vin din munca de noapte

În unele locuri de muncă tura de noapte este inevitabilă. Unii oameni vor spune că nu sunt deranjaţi şi că, în timp, se obişnuiesc să lucreze în acest fel. Dar pot corpurile lor să se adapteze cu adevărat la programul nocturn şi este acesta, oare, benefic? Studiile afirmă faptul că deşi ne adaptăm fizic, munca depusă noaptea aduce cu sine o serie de consecinţe negative şi perturbări ale organismului.

Există două elemente ale acestei întrebări. Unul dintre ele constă în modul în care ne simţim – bunăstarea noastră mentală. Un studiu canadian a monitorizat calendarul de somn, nivelul de lumină şi cantitatea de melatonină (hormonul producător de somn) la un mic grup de ofiţeri de poliţie angajaţi de-a lungul unei săptămâni în turele de noapte. De obicei, melatonina este eliberată seara târziu, atunci când corpul resimte senzaţia de oboseală şi nevoia de somn. În acest studiu, participanţii care au reuşit să realizeze adaptarea cu uşurinţă au înregistrat un scor mai mare al bunăstării mentale, precum şi un timp de reacţie mai rapid – dar numai 40% au reuşit să facă cu adevărat trecerea.
Într-un studiu mai mare (mai mult de 3.000 de ofiţeri de poliţie aflaţi în schimburi de noaptea din Canada şi SUA) consecinţele pentru cei care nu au putut să se adapteze au fost clare – 40% au fost diagnosticaţi cu tulburări de somn.

Lipsa somnului poate duce la îngrăşare
Atunci când este vorba de a evalua efectele fiziologice, mai există o serie de probleme cu care ne confruntăm atunci când lucrăm de-a lungul nopţii. Este mai greu să mănâncăm sănătos şi de asemenea mult mai dificil pentru ca digestia să funcţioneze corect. Lucrul din perioada nocturnă tentează oamenii spre gustări şi fastfood. Pizza şi gogoşile pot fi convenabile şi vă fac să vă simţiţi mai bine, dar consumate în fiecare noapte nu aduc niciun beneficiu. Scad şi şansele de a face exerciţii fizice.

Piloţii s-au dovedit a fi mai fericiţi în zilele de odihnă în comparaţie cu cele în care au lucrat mai devreme sau în schimburi târzii. Mai mult, cercetatorii au descoperit faptul că atunci când piloţii au lucrat tura mai devreme au avut niveluri mai ridicate ale cortizolului (hormonul care induce stres) la trezire, producând mai mult cortizol pe tot parcursul zilei. Pe termen lung, niveluri ridicate de cortizol sunt considerate a fi asociate cu un risc crescut de probleme cardiace şi probleme ale tensiunii arteriale.

Un alt studiu a constatat faptul că o singură tură de lucru noaptea este suficientă pentru a creşte tensiunea arterială. În plus, o cercetare realizată în cadrul Universităţii din Surrey a demonstrat faptul că după doar trei zile de ture de noapte, expresia genelor a fost perturbată, ceea ce înseamnă că oamenii au început să fie activi la momentul nepotrivit al zilei. Aproximativ 6% din genele noastre sunt setate să lucreze în anumite momente, dar după doar câteva zile de lucru atipic, acest model a fost uşor deranjat.

Un alt studiu a constatat faptul că după cinci săptămâni, oamenii care nu au dormit noaptea, ci în timpul zilei, au prezentat o dereglare a glucozei şi modificări ale metabolismului care ar putea creşte riscul de diabet zaharat de tip 2 si obezitatea pe termen lung. După atâtea studii edificatoare, ar trebui să vă gândiţi bine când acceptaţi ture de noapte sau staţi până târziu să terminaţi un proiect.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”