Sarcina
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Sansele de a ramane insarcinata in aceasta situatie sunt reduse.   citește

Caută în:
Cele mai

Colon iritabil, gastrită, ulcer: alimente de evitat

Bolile pot apărea în toate segmentele tractului digestiv. Se diferenţiază dereglări funcţionale, fără vătămarea ţesuturilor, dar şi boli care duc la vătămarea acestora. Ulcerul, gastrita, sindromul colonului iritabil sunt doar câteva dintre afecţiunile din cauza cărora poţi avea de suferit.

Dereglări de motilitate

Preluarea substanţelor toxice şi a microorganismelor poate duce la enterită acută cu vărsături şi scaune apoase. Prin stimularea terminaţiilor nervoase sensibile şi prin eliberarea mediatorilor locali se iniţiază secreţia de sodiu şi potasiu în lumenul intestinal, le urmează apa; în acelaşi timp se măresc perisaltismul şi viteza de tranzit. Pierderile mari de apă şi minerale reprezintă un pericol mai ales pentru copiii mici şi pentru vârstnici.

Pe lângă evitarea cauzelor declanşatoare, trebuie să se ţină cont de bilanţul echilibrat de lichide şi minerale. După carenţele alimentare, alimentaţia se îmbogăţeşte încet prin ceai şi carbohidraţi (pâine crocantă).

Prin mişcările încetinite ale intestinului, din conţinutul acestuia este sustrasă prea multă apă şi se ajunge la constipaţie.

Cauzele sunt adesea lipsa de fier, aportul insuficient de lichide, lipsa de mişcare sau uzul îndelungat de laxative. În Germania suferă de constipaţie între 30 şi 60% dintre adulţi. Se recomandă o schimbare a alimentaţie, cu alimente bogate în fibre şi aport de lichide.

Colonul iritabil este o dereglare a funcţiei intestinului gros cu dureri de burtă sub formă de crampe, alternanţa diareei cu constipaţia. Cauzele pot fi problemele psihice precum şi intoleranţa la alimente.

Sindromul stomacului iritabil se bazează printre altele pe o dereglare a mişcării stomacului, însoţită de o dereglare a golirii alimentelor în intestin.

Gastrita şi cancerul digestiv

Ulcerele sunt adesea vătămări sângerânde ale mucoasei. Se produc cel mai adesea în stomac şi în duoden prin procese de autodigerare.

Factorii de risc:stresul, fumatul, folosirea exagerată a analgezicelor, consumul exagerat de alcool, precum şi infecţiile bacteriene cu helicobacter pylori.

Simptomele sunt reprezentate de dureri puternice în regiunea superioară a burţii, legate de aportul de alimente. Când apare riscul de perforare a intestinului, se consumă alimente pasate.

Gastrita este o inflamaţie acută sau cronică a mucoasei stomacului. Poate fi cauzată de infecţii, substanţe chimice şi infecţii autoimune (gastrită atropică). Simptomele principale sunt durerile de burtă şi greaţa, apar mai ales după consumul de alimente.

Bolile inflamatorii ale intestinului lezează mucoasa prin infecţii autoimune. Scaunele cu sânge, durerile de stomac şi pierderea în greutate sunt simptomele principale.În timpul perioade acute se menajează intestinul prin alimentaţie, care poate fi lichidă sau administrată prin sondă. Apoi se recomandă dieta de bază.

Cancerul tractului digestiv duce adesea la îngustări care se tratează prin operaţie. Evoluţia bolii nu poate fi influenţată de alimentaţie.

Dereglări ale funcţiei mucoasei

Maldigestia (digestia incompletă a nutrienţilor) şi malabsorţia (dereglări de absorţie) duc la o exploatare redusă a alimentelor şi, în final, la o alimentaţie deficitară şi incorectă.
Cauzele sunt lipsa enzimelor digestive, o suprafaţă de mucoasă redusă (de ex. la sindromul intestinului scurt) sau o floră bacteriană deficitară a intestinului subţire.

Dereglări ale florei intestinale

Stomacul şi intestinul subţire abia dacă deţin bacterii, în schimb, intestinul gros conţine până la 10mrd/g de excremente. Raportul cantitativ dintre diferitele tulpini de bacterii se răsfrânge asupra funcţiei intestinului. El este influenţat de alimentaţie, dar şi de terapia cu antibiotic. Culturile de iaurt au efect de armonizare a florei intestinale.

Dieta gastroenterologică

Alimentaţia modernă gastroenterologică ( dieta de bază, dieta completă uşoară) elimină componentele intolerabile individuale şi asigură aportul necesar de nutrient şi energie. La dereglările de tranzit se vor consuma alimente pasate.

Alimente de evitat

  • Salată de castraveţi
  • Varză
  • Băuturi Carbogazoase
  • Mâncăruri grase
  • Ardei
  • Produse de patiserie dulci şi grase
  • Ceapă
  • Ouă fierte tari
  • Pâine proaspătă
  • Cafea boabe
  • Maioneză
  • Mâncărurile condimentate
  • Vinul alb
  • Fructele crude
  • Nuci, smântână, ciuperci

.

Sursa: Atlasul de nutriţie, autori Gaby Schwenk - Hauber şi Michael Schwenk, editura RAO.

Citește și:
8 alimente ce ar trebui evitate dacă suferi de colon iritabil
Colon iritabil: dieta recomandată
Ulcer: simptome şi tratament


Exclusiv Online - 17.08.2018
Citește pe descopera.ro
Când EINSTEIN l-a întâlnit pe Tagore: Conversaţia ISTORICĂ a celor mai puternice minţi despre religie şi ştiinţă Când EINSTEIN l-a întâlnit pe Tagore: Conversaţia ISTORICĂ a celor...
După ce a făcut sex ORAL, o TÂNĂRĂ a avut o reacţie alergică. O poţi PĂŢI şi tu! Când şi mai ales la ce trebuie să ai GRIJĂ! După ce a făcut sex ORAL, o TÂNĂRĂ a avut o reacţie alergică. O...
Peşti Peşti 19 februarie - 20 martie

Aveţi şansa unei împăcări binevenite după un conflict aprins cu un amic. Unul întinde o mână spre reconciliere şi îl invită pe celălalt la dialog. Trebuie să plecaţi la drum pentru rezolvarea...citește mai departe

×

Zf.ro
ULTIMĂ ORĂ: Una dintre cele mai mari actriţe românce a murit ULTIMĂ ORĂ: Una dintre cele mai mari actriţe...
Cea mai nouă afacere în care a intrat...
Cum a reuşit o tânără de 30 de ani să...
BusinessMagazin.ro
Începe construcţia autostrăzii pe care o aşteptăm de zeci de ani. Se fac 9 tunele de 5 km pe cea mai frumoasă autostradă din România Începe construcţia autostrăzii pe care...
AROGANŢĂ dusă la extrem: Cum SFIDEAZĂ...
Mediafax.ro
Momente de cumpănă pentru Liviu Dragnea. OPERAŢIA ar putea fi singura soluţie pentru el. Care este ACUM starea lui de sănătate Momente de cumpănă pentru Liviu Dragnea....
ANCHETA ia o altă TURNURĂ. Poliţia oferă...
GAFĂ ŞOCANTĂ a Guvernului Ungariei pe...
Gandul.info
Un bărbat din Brăila a vrut să îşi SPIONEZE soţia la baie, pentru a-şi confirma o bănuială. Din păcate pentru el, are o SOACRĂ mult prea ageră/ Ginerele s-a ales cu dosar PENAL Un bărbat din Brăila a vrut să îşi...
Preotul a chemat după slujbă o ENORIAŞĂ,...
O adolescentă s-a uitat într-o maşină...
ProSport.ro
BREAKING NEWS: "Noua Serena Williams" are mari probleme! Un nou scandal loveşte lumea tenisului: acuzaţii grave şi datorii de milioane de dolari | FOTO BREAKING NEWS: "Noua Serena Williams" are...
BREAKING: Noua Zeelandă, din nou în stare...
FOTO | A participat la orgii sexuale organizate...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
iPhone 11: răspunsul APPLE la atacurile Samsung şi HUAWEI. Specificaţii şi preţ iPhone 11: răspunsul APPLE la atacurile...
Telefonul de 300 de euro mai puternic decât...
Se lansează telefonul cu o cameră foto...
ProMotor.ro
RAZIE la intrarea în Bucureşti, pe ciotul de autostradă. Numărul de permise suspendate aici este CONSIDERABIL RAZIE la intrarea în Bucureşti, pe ciotul...
RAR a făcut anunţul! Ce se întâmplă...
Acestea sunt CELE MAI BUNE MODELE SECOND...
Descopera.ro
Descoperirea SECOLULUI! Mormântul lui Tutankhamon ascunde un secret uriaş de mai bine de 3.000 de ani Descoperirea SECOLULUI! Mormântul lui Tutankhamon...
Metoda ŞOCANTĂ la care recurg unii bărbaţi...
Cele mai PERVERSE practici sexuale. Jumătate...
ULTIMA ORĂ
Jandarmi bulgari, intoxicaţi cu gazele lacrimogene destinate protestatarilor | VIDEO

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.