Reușite de marcă în istoria medicinei – primele vaccinuri și eradicarea variolei

• Autor: Dr. Claudia Dobocan, medic rezident neonatologie
• Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „MS Curie”

Vă propun o scurtă incursiune în istoria vaccinurilor și vaccinării, demers care ne va ajuta să înțelegem mai bine vremurile pe care le traversăm astăzi. Vorbim prea mult despre conspirații și supoziții și prea puțin despre valoarea adăugată pe care vaccinurile o produc umanității.

Zilele acestea suntem martorii unui salt imens în sfera imunizării, deoarece vaccinuri produse printr-o tehnologie nouă – din sfera geneticii – au demonstrat o eficacitate și o imunogenitate record.

În prezent există 24 de virusuri și bacterii contra cărora omenirea posedă un vaccin și mai există încă 22 de boli bacteriene contra cărora vaccinul se află deja în procesul de dezvoltare. În plus, la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății se urmărește crearea unui vaccin gripal universal.

De-a lungul istoriei, vaccinurile și vaccinarea au contribuit decisiv la creșterea gradului de securitate epidemiologică, la creșterea speranței de viață a oamenilor și la scăderea poverii cauzate de îmbolnăviri familiilor celor infectați și societății în general.

Vaccinul contra variolei

Variola a fost boala care a chinuit umanitatea timp de 12.000 de ani. Cu o mortalitate de peste 30%, ducea la orbire și desfigurări cicatriciale.

În Evul Mediu și Renaștere, soluția care oferea o oarecare protecție față de infecția cu variolă umană și care scădea mortalitatea consta într-o formă primitivă de vaccinare, respectiv o tehnică ce presupunea recoltarea de lichid infecțios de la cei bolnavi și inocularea intradermică a acestui lichid persoanelor sănătoase.

Această tehnică purta, evident, riscul contractării bolii, dar și a contractării concomitente a altor boli, precum sifilisul sau tuberculoza.

Această tehnică se numea variolizare, iar ideea sa s-a născut de la principiul că aceia care supraviețuiseră trecerii prin boală deveneau imuni pe viață. Supraviețuitorii chiar erau convocați la a presta serviciul civic de îngrijire a celor bolnavi.

Istoria vaccinologiei moderne începe odată cu tehnica de imunizare contra variolei, patentată de medicul englez Edward Jenner, în 1796.

Jenner a observat că o anumită categorie profesională era protejată față de infecție: lăptăresele, mulgătoarele. Aceste lucrătoare erau expuse unei boli similare, dar mult mai puțin severe: variola vacilor.

Ideea lui revoluționară a constatat în inocularea intradermică, la voluntari neimunizați, a materialului recoltat din leziunile la nivelul mâinilor pe care le prezentau lăptăresele. Astfel, se obținea imunizarea încrucișată contra variolei umane prin inocularea virusului bovin.

Aici își are etimologia cuvântul vaccinare: în latinescul vacca, pus în contextul medical al vremurilor.

O sută optzeci de ani mai târziu, în 1977, se înregistrează ultimul caz de variolă cu transmitere comunitară, în Somalia.

În 1979, Organizația Mondială a Sănătății declară variola eradicată.

Până în prezent, variola rămâne singura boală umană eradicată. Vaccinarea susținută și faptul că virusul are ca unic rezervor omul au fost factorii care au contribuit la această reușită epocală.

Vaccinul contra turbării

Până în prezent, rabia (turbarea) este cea mai letală boală cunoscută. Odată cu apariția simptomelor, cursul bolii nu mai poate fi modificat, ducând la deces. Vaccinarea antirabică este singura metodă de a preveni îmbolnăvirea și decesul, în cazul persoanelor potențial expuse la virus.

În 1885, biologul francez Louis Pasteur patentează serul antirabic, după cinci ani de cercetări asidue.

În iulie 1885, Pasteur vaccinează un băiat de 9 ani mușcat de un câine suspectat de rabie. Câteva luni mai târziu, are certitudinea că băiatul este salvat și prezintă Academiei de Științe rezultatele sale promițătoare.

De la acel moment, laboratorul lui Pasteur este asaltat de persoane mușcate de animale turbate și el continuă să le vaccineze, salvându-le astfel viața.

În 1888 este inaugurat celebrul Institut Pasteur, destinat tratării rabiei, dar și studiului pasteurizării, procesul prin care este prevenită alterarea alimentelor și a băuturilor fermentabile prin distrugerea microorganismelor și care îi poartă numele.

Vaccinuri care salvează milioane de vieți

Maurice Ralph Hilleman (1919-2005), microbiolog american, deși mai puțin cunoscut publicului larg, a fost unul dintre cei mai prolifici cercetători din domeniul vaccinologiei.

Puțină lume știe că de studiile sale și de munca sa asiduă se leagă dezvoltarea a peste 40 de seruri, printre care cele contra rujeolei, oreionului și rubeolei, hepatitelor cu virus A și B, meningitelor, pneumoniei pneumococice, bolilor produse de bacteria Haemophilus influenzae.

Vaccinurile sale au contribuit la salvarea a milioane de vieți și au scăzut povara bolilor copilăriei. Numai vaccinul contra rujeolei se estimează că ar fi cruțat un milion de vieți.

Multe dintre aceste vaccinuri sunt folosite cu succes în schemele de vaccinare ale statului român.

Două momente notabile din cariera sa au fost cel din anul 1944, când a contribuit la dezvoltarea vaccinului contra encefalitei japoneze tip B, folosit la imunizarea trupelor americane din cel de-al Doilea Război Mondial, și cel din anul 1957, când a reușit imunizarea populației americane contra Gripei Asiatice, pandemie care a provocat la vremea ei circa 1,1 milioane de decese.

Revenind la zilele noastre, în care cercetătorii au dezvoltat un vaccin contra coronavirusului în mai puțin de un an și care poate fi administrat fără riscurile pe care le-au suportat înaintașii noștri, avem toate motivele să ne simțim încrezători și să conștientizăm că vom depăși această pandemie.

Cercetătorii actuali îmbină tehnologiile avansate cu peste 200 de ani de cercetare, știință și progres în domeniul vaccinării. Mesajul meu este că publicul larg are toate motivele pentru a înlocui reticența cu curajul și scepticismul cu speranța.