Alimente de evitat seara, înainte de culcare

Alimentele cu un conţinut ridicat de carbohidraţi şi zahăr sunt de evitat seara, înainte de culcare.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Alimente de evitat seara, înainte de culcare

O cină târzie nu este recomandată, însă, dacă vă este foarte foame, nu trebuie să vă refuzaţi o gustare înainte de a merge la culcare, cu condiţia să fiţi foarte atenţi la alimentele pe care decideţi să le consumaţi, ne informează Mediafax.

Alimentele cu un conţinut ridicat de carbohidraţi şi zahăr sunt de evitat seara, înainte de culcare. O cantitate foarte mică dintr-un desert, consumată înainte de a vă băga în pat, vă poate ajuta să vă odihniţi fericit. Însă, dacă mâncaţi o porţie mare de prăjitură cu ciocolată, glicemia va creşte şi vă veţi simţi lipsit de energie. Evitaţi să consumaţi seara târziu prăjituri, biscuiţi şi alte deserturi cu conţinut ridicat de carbohidraţi, dar şi pâine albă.

Consumând alimente nepotrivite chiar înainte de a merge la culcare, veţi adăuga o cantitate mare de calorii peste necesarul zilnic al organismului.

Alimente nerecomandate pentru a fi consumate seara târziu:

Alimentele bogate în grăsimi – care nu numai că vă vor face să vă simţiţi morocănoşi în dimineaţa următoare, ci vă vor suprasolicita stomacul, care va fi nevoit să digere toată mâncarea consumată. Astfel, înainte de a merge la culcare, staţi departe de fast food, nuci, îngheţată, dar şi de felurile de mâncare cu multă brânză.

Alimentele cu un conţinut ridicat de carbohidraţi şi zahăr – o cantitate foarte mică dintr-un desert, consumată înainte de a vă băga în pat, vă poate ajuta să vă odihniţi fericit. Însă, dacă mâncaţi o porţie mare de prăjitură cu ciocolată, glicemia va creşte şi vă veţi simţi lipsit de energie. Evitaţi să consumaţi seara târziu prăjituri, biscuiţi şi alte deserturi cu conţinut ridicat de carbohidraţi, dar şi pâine albă.

Carnea roşie şi alte proteine – la fel ca mâncarea bogată în grăsimi, consumul de carne roşie seara târziu vă va perturba somnul, din cauză că stomacul dumneavoastră se va lupta să digere aceste alimente. Trebuie să ţineţi cont şi de faptul că felurile de mâncare pe bază de carne roşie pot să vă afecteze grav digestia, înainte de a merge la culcare, însă acelaşi efect îl poate avea şi consumul unor porţii mari de carne de pui sau carne de porc. Nu trebuie să evitaţi total consumul de proteine seara, dar asiguraţi-vă că optaţi pentru porţii mici de carne de curcan slabă sau pentru un iaurt.

Mâncarea picantă – dacă vreţi să luaţi o gustare seara târziu, staţi departe de sosul picant. Mâncarea picantă poate să vă supere stomacul, însă consumul unor astfel de alimente noaptea are şi un alt efect: substanţele chimice din mâncarea picantă pot să vă stimuleze simţurile şi vă va fi dificil să adormiţi.

Porţile mari – o gustare luată seara târziu nu trebuie să se transforme într-o masă luată seara târziu. Încercaţi să consumaţi sub 200 de calorii dacă doriţi să nu aveţi o insomnie apoi. Astfel, vă veţi simţi mai bine gândindu-vă că nu aţi renunţat la obiceiurile alimentare sănătoase chiar înainte de a vă băga în pat.

Dar ce puteţi totuşi mânca seara târziu? Porţiile mici şi cu un conţinut redus de calorii vă vor tempera poftele şi vă vor ajuta să adormiţi. Nu uitaţi că alimentele pe care le consumaţi seara târziu trebuie să însumeze sub 200 de calorii. De asemenea, limitaţi consumul de alcool seara, întrucât prea multe băuturi vă pot provoca insomnii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maraton pentru septuagenari
Maraton pentru septuagenari
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”