Traumatism cranian

Şoc accidental pe craniu, complicat sau nu cu leziuni ale encefalului.

Traumatismele craniene pot fi sursa leziunilor primare (care apar imediat) sau secundare (care se produc la câteva ore până la câteva luni după traumatism).

Leziunile primare sunt osoase sau encefalice.

Leziunile osoase sunt fracturile boitei craniene (prin şoc direct) şi cele ale bazei craniului (prin propagarea şocului). Există două varietăţi deosebite de fractură: fractura cu deplasare, un fragment osos fiind deplasat şi înfundat, şi fractura deschisă, cu plagă a pielii capului.

Leziunile encefalului cuprind comoţia cerebrală, contuzia cerebrală şi hematomul subdural acut. Comoţia cerebrală se traduce prin leziuni difuze ale substanţei albe provocate de deplasarea şi întinderea structurii nervoase în momentul impactului. Ea este responsabilă de o pierdere imediată a stării de conştienţă, durata ei fiind proporţională cu inten­sitatea leziunilor. Contuzia cerebrală comportă o distrugere a celulelor nervoase şi mici focare de sângerare. Leziunile contuziei pot fi localizate la punctul de impact al trauma­tismului sau de partea opusă atunci când rezultă dintr-un mecanism de contralovitură. Ele antrenează, în funcţie de localizarea lor, tulburări de comportament sau un uşor deficit motor, în general fără gravitate şi reversibil. Hema­tomul subdural acut este o pungă de sânge colectat în grosimea meningelor. El generează rapid o paralizie şi tulburări ale conştienţei (somnolenţă care poate merge până la comă).

Leziunile secundare se pro­duc într-un interval care poate merge de la câteva ore până la câteva luni după traumatism, şi pot apărea chiar atunci când nu există o fractură.

Este vorba de hematoame extradurale, situate între dura-mater şi cutia craniană, şi de hematoame subdurale cronice, situate între encefal şi dura-mater. Primele se manifestă prin dureri de cap şi tulburări ale conştienţei (somnolenţă, comă). Celelalte se traduc, în interval de câteva zile până la câteva luni după traumatism prin dureri de cap, o hemiplegie, o afazie, o stare de pseudodemenţă sau doar de confuzie la subiectul vârstnic, tulburări ale comportamentului (închidere în sine). Pericolul acestor două tipuri de hematom rezidă în compresia pe care o provoacă asupra creierului. Modul de instalare a simptomelor pe care le produc este cu atât mai puţin rapid cu cât hematomul apare mai târziu. într-un mare număr de cazuri, aceste hematoame pot fi depistate prin scanerul cerebral şi pot fi tratate, la nevoie, printr-o intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Examenul imediat, care va fi repetat în cursul supravegherii, se leagă de punctele următoare: starea de conştienţă, sem­nele neurologice corespunzând unei leziuni localizate ca un hematom (paralizie a unui membru, abolirea unui reflex), plagă a pielii capului. Radiografiile craniului, în căutarea unei fracturi sunt sistematice.

Atunci când nu există nici fractură, nici semn neurologic, riscul de complicaţie este infim şi spitalizarea nu este întotdeauna necesară. Atunci când a avut loc o pierdere a stării de conştienţă – chiar dacă rănitului pare să-i meargă foarte bine – o supraveghere de 24-48 ore în spital este recomandabilă. In caz de comă sau de semn neurologic, se impune spitalizarea într-un serviciu de neurochirurgie: scanerul cerebral permite să se instituie un tratament adecvat în fiecare caz. în caz de hematom subdural acut, este prac­ticată o reanimare, concomitent cu un tratament anti- edematos. Hematoamele extradurale sunt drenate pe cale chirurgicală în regim de urgenţă, în timp ce hematoamele subdurale cronice pot face obiectul unui drenaj chirurgical sau al unei corticoterapii.

Traumatism cranian al copilului în mod schematic, cazurile copiilor care au suferit un traumatism cranian se împart în trei grupe, după riscul fracturii şi după complicaţiile pe care le prezintă.

Grupa de risc foarte mic cuprinde cazurile cele mai frecvente: copii mai mari de 2 ani care prezintă plăgi super­ficiale, dureri de cap şi ameţeli trecătoare. De obicei, este justificată doar o supraveghere, la domiciliu, de către părinţi.

Grupa de risc intermediar include cazurile următoare: copii sub vârsta de 2 ani (în afara cazului că traumatismul este evident benign), copiii care şi-au pierdut conştienţa pe o durată necunoscută sau care prezintă vărsături, o amne­zie privind accidentul, un traumatism care atinge şi o altă parte a corpului (îndeosebi faţa, ca o sângerare a nasului). Radiografiile de control sunt recomandate copiilor celor mai mici (sub un an) şi celor care au plagă gravă a pielii capului.

Grupa de risc ridicat corespunde copiilor care prezintă o tulburare a stării de conştienţa imediată, somnolenţă, apa­tie) sau mai ales secundară (survenind în cel de al doilea timp, după vindecarea aparentă) sau, încă, în caz de fractură. Copilul trebuie atunci transferat de urgenţă într-un spital care dispune de un serviciu de neurochirurgie.

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica