Problemele tenului – cum le rezolvăm?

Am 14 ani şi am coşuri pe faţă, pe spate şi câteva pe piept. Coşurile pe faţă au început să îmi apară acum 1-2 ani. Vreau ca până la sfârşitul clasei a-8-a să nu mai am coşuri pentru a putea ieşi frumos în albumul clasei, iar colegii să nu mă ţină minte ca fiind un bubos. De asemenea, am şi sânii măriţi, o să merg curând la Institutul Parhon.
  • Publicat:
Problemele  tenului - cum le rezolvăm?
Problemele tenului - cum le rezolvăm?

Coşuri, arsuri şi ten uscat – iată cu ce probleme se confruntă cititoarele noastre. Oana le sfătuieşte.

Vreau un ten curat!

„Am 14 ani şi am coşuri pe faţă, pe spate şi câteva pe piept. Coşurile pe faţă au început să îmi apară acum 1-2 ani. Vreau ca până la sfârşitul clasei a-8-a să nu mai am coşuri pentru a putea ieşi frumos în albumul clasei, iar colegii să nu mă ţină minte ca fiind un bubos. De asemenea, am şi sânii măriţi, o să merg curând la Institutul Parhon.”

Este foarte posibil ca odată cu reglarea problemei hormonale (dacă există) să se regleze şi acneea, generată de secreţia de testosteron, ce influenţează producţia de sebuum de la nivelul pielii. Pentru această perioadă, foloseşte dermatocosmetice şi nu mai umbla la coşuri, pentru a nu le suprainfecta. Există la farmacii substanţe speciale pe care să le aplici cu vârful de la beţişoarele de vată pentru a usca leziunile. Tot farmacista sau medicul dermatolog îţi pot recomanda produse specifice pentru igiena tenului până când mergi la medic.

Arsură pe faţă

„Am o arsură pe faţă în zona T care este totodată şi roşie de câteva săptămâni. Precizez că am un ten problematic de când mă ştiu, având acum vârsta de 39 de ani, tenul este seboreeic. Ce credeţi că aş putea să fac? Arsura este din ce în ce mai apăsătoare.”

Nu ştiu dacă sunteţi bărbat sau femeie, dar trebuie mers la un medic dermatolog în primă fază şi efectuate şi analize de sânge, în eventualitatea unei afecţiuni sistemice cu manifestare cutanată. Dacă rezultatele se confirmă, investigaţiile continuă la reumatologie. Dacă nu, dermatologul va stabili cauza şi vă va face recomandări de terapii locale, în funcţie de cauză, cu efect antiinflamator şi pentru reducerea secreţiei de sebuum.

Ten cu probleme

„Cristi R. mă numesc şi am o problemă cu tenul. Mi se usucă faţa, mai ales după spălare, se curăţă pielea şi o simt foarte uscată şi aspră. Se curăţă cum aş fi fost la plajă, am încercat cu tot felul de creme, dar în zadar, după orice spălare mai ales iarna dacă nu folosesc cremă, este toată faţa albă ceva asemănător cu mătreaţa. Vă mulţumesc.”

Pielea dvs. trebuie foarte, foarte bine hidratată, preferabil cu produse dermatocosmetice hipoalergenice. De asemenea, şi săpunul pe care îl folosiţi pentru curăţare ar trebui să fie unul extrem de blând şi dacă se poate să hidrateze încă din procesul spălării faţa sau să ajute la păstrarea filmului lipoprotector. Aceleaşi produse sunt recomandate şi pentru corp, chiar dacă doar tenul este mai afectat.

Citeşte şi: Adio neplacute pete de roseata!

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân