Cum repari o tunsoare nereușită?

I se poate întâmpla oricui să se aleagă cu o tunsoare nereușită, fie că ai ales un salon fără personal calificat, fie că ai încercat să te tunzi singură, acasă.
26.11.2021
Cum repari o tunsoare nereușită?
Foto: pexels

I se poate întâmpla oricui să se aleagă cu o tunsoare nereușită, fie că ai ales un salon fără personal calificat, fie că ai încercat să te tunzi singură, acasă. Când te afli în fața faptului împlinit si întregul tău look este complet dezechilibrat, nu este cazul să te ascunzi în casă până părul va ajunge la o lungime decentă, ci să găsești soluții care te vor ajuta să ascunzi greșeala până o vei putea repara. Îți prezentăm mai jos câteva opțiuni pe care trebuie să le încerci chiar acum:

Fii creativă cu accesorii pentru păr

Dacă părul tău este tuns scurt și nu se aranjează așa cum ți-ai dori, e momentul să investești într-o gamă largă de accesorii de păr, de la bentițe, eșarfe, clipsuri și chiar pălării pentru cazuri extreme, când părul nu vrea deloc să coopereze.

Un fost breton, care a trecut de linia ochilor, poate fi prins foarte ușor într-o parte sau chiar pe spate dacă vrei să obții un look elegant. Ferește-te de accesoriile foarte ornate, potrivite pentru copii, te sfătuim să alegi clame elegante, în culori neutre.

Tunsoare nereușită: Schimbă-ți perspectiva și cere ajutorul unui hairstylist

O tunsoare nereușită nu este un capăt de lume, mai ales când ai mereu opțiunea de a apela la ajutorul unui specialist, o persoană calificată care îți poate oferi sfaturi utile pentru a ieși din situația neplacută în care te afli.

Chiar dacă te va speria la început, soluția poate fi un tuns scurt, care va egala straturile inegale și îți va scoate trăsăturile în evidență. Nu este niciodată prea târziu să încerci un look nou!

Cere ajutorul unui specialist în extensii pentru păr

Uneori, dacă ai părul tuns prea scurt, cu prea multe scări, acesta poate părea lipsit de viață și fără volum. O soluție eficientă, care te va ajuta să arăți bine în orice poză, sunt extensiile care te vor ajuta să ajungi la lungimea dorită. Îți recomandăm să apelezi mereu la un specialist în domeniu deoarece numai acesta va ști să le aplice cu migală și să le aleagă o lungime potrivită astfel încât să ai un look cât mai natural.

Împrietenește-te cu ondulatorul

Dacă textura naturală va scoate în evidență tunsoarea de care îți este rușine, o poți ascunde rapid cu câteva onduleuri. Un păr buclat nu va mai scoate în evidență o tunsoare nefericită.

Nu uita să folosești produse cu protecție termică înaintea ondulatorului și produse hidratante, care vor încuraja creșterea părului. In plus, poți lua vitamine sau poți încerca masajul capilar, pentru a stimula firele de păr.

O tunsoare nefericită te poate afecta pe moment, dar este important să fii conștientă și de faptul că există soluții.

Oricare din propunerile de mai sus, fie o nouă tunsoare, extensii sau accesorii de păr, toate te vor ajuta să ieși cu încredere din casă în fiecare zi!

Cel mai nou articol Video:
Dr. Alina Gheorghe: importanța consultului oftalmologic la copii