Cât de des ar trebui să te speli pe păr în funcție de tip?

Dacă ar fi să îți întrebi prietenele apropiate despre cât de des ar trebui să te speli pe păr, cu siguranță vei primi răspunsuri diferite.
  • Publicat:
Cât de des ar trebui să te speli pe păr în funcție de tip?
Foto: shutterstock

Dacă ar fi să îți întrebi prietenele apropiate despre cât de des ar trebui să te speli pe păr, cu siguranță vei primi răspunsuri diferite. Rutina de îngrijire a părului este diferită de la o persoană la alta, iar pașii esențiali diferă și ei. Deși există recomandări generale venite din partea experților cu privire la frecvența cu care trebuie să ne spălăm părul, mulți alți factori precum tipul de păr, obiceiurile de styling și stilul de viață pot contribui la frecvența șamponării.

Cât de des ar trebui să te speli pe păr?

În ziua de astăzi există multe produse menite să prelungească timpul dintre spălări, de la tonere pentru scalp, la șampoane uscate. Până la urmă, cu cât îți speli părul mai des cu atât există șansa să-ți usuci părul firul de păr și scalpul. Aceleași ingrediente dintr-un șampon care te scapă de impurități și murdărie pot îndepărta uleiurile naturale produse de scalp și pot face părul să devină mai vulnerabil. Ca o regulă generală, dacă observi exces de sebum și impurități pe scalp și te confrunți cu mâncărimi, este timpul să-ți speli părul.

Pentru părul drept și subțire

Scalpul este acoperit de foliculi de păr, iar fiecare dinte ei este atașat glandelor sebacee care produc sebum, menite să hidrateze firul de păr. Atunci când ai un păr fin și subțire este loc pentru mai mulți foliculi, ceea ce rezultă un păr mult mai gras. În cazul acesta, multe persoane aleg să-și spele părul o dată la două-trei zile (dacă nu chiar zilnic) pentru a se asigura că sebumul nu se acumulează pe cap și nu rezultă acnee pe scalp sau căderea părului.

Pentru părul des

În această situație nu este loc de prea mulți foliculi, motiv pentru care persoanele cu un păr des ajung să-l spele poate chiar și o dată pe săptămână, ceea ce este ideal. Nu ar trebui să speli părul mai mult de o dată sau de două ori pe săptămână pentru un scalp curat.

Pentru părul creț

În cazul persoanelor cu un păr creț, ele tind să-și spele părul o dată pe săptămână, dar există riscul de apariție al mătreții. Dacă te confrunți cu mâncărimi la nivelul scalpului este bine să-l speli o dată la trei zile pentru a nu bloca foliculii piloși.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân