Dr. Ioana Blaj, medic rezident psihiatrie

👩‍⚕️ Ioana Blaj este medic rezident psihiatrie, anul 4, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, București.

A fost și este un drum frumos pentru ea, presărat cu satisfacții, fericire, colegi ce i-au devenit prieteni, pacienți de la care a avut ce învăța. Au fost și momente mai dificile, dar când a fost viața perfectă?

Alegerea ei a fost intuitivă, nu a fost niciodată copilul care la întrebarea „Ce vrei să faci când vei fi mare?” să răspundă „Vreau să fiu medic”. A simțit că asta vrea să facă, fără să își justifice alegerea. A fost pură intuiție și și-a dorit să fie alături de oameni și să îi ajute.

Consideră că la baza actului medical stă, alături de empatie, o bună comunicare între medic și pacient. De aceea își dorește să contribuie în orice formă la informarea documentată a pacienților și a oricărei persoane interesate privind diverse patologii.

În același timp privește orice activitate tangențială profesiei ca pe o oportunitate personală de a-și îmbogăți și actualiza cunoştinţele într-un mod interactiv, interacționând cu oamenii.

Nu în ultimul rând, își dorește să participe activ la informarea celor din jur, deoarece este adepta cunoaşterii bazate pe documentare riguroasă şi sistematizată din surse de încredere.

Dincolo de toate aceste lucruri, de profesia pe care o iubește, adoră marea, cerul și zborul, excursiile, oamenii care o înconjoară, precum și orice experiență nouă din care are ce învăța.

Date de contact 

E-mail 📧 [email protected]

Facebook @Ioana Blaj

Instagram @Ioana Blaj

Tulburarea depresivă – între insomnie, vinovăție și gânduri suicidare

Tulburarea depresivă – între insomnie, vinovăție și gânduri suicidare

Tulburarea depresivă reprezintă una dintre cele mai frecvente tulburări în cadrul patologiei psihiatrice. Nu se definește ca o „boală”. În psihiatrie afecțiunile sunt definite prin termenul „tulburare”. Două din principalele manifestări ale depresiei sunt dispoziția […]