Testarea genetică a embrionilor în FIV: când este utilă și de ce nu este recomandată tuturor cuplurilor?

Testarea genetică a embrionilor înainte de transferul FIV poate identifica anumite anomalii cromozomiale și boli ereditare. Află când este recomandată, ce beneficii are și care sunt limitele acestei investigații.
Testarea genetică a embrionilor în FIV: când este utilă și de ce nu este recomandată  tuturor cuplurilor?

Dacă ai putea afla, înainte de transferul unui embrion, dacă acesta prezintă anumite anomalii genetice, ai alege să faci testarea? Pentru multe cupluri care trec prin fertilizare in vitro, răspunsul pare evident. După luni sau ani de încercări, orice investigație care ar putea crește șansele de a avea un copil este privită cu speranță. 

Numai că testarea genetică a embrionilor, deși reprezintă un progres important al medicinei reproductive, nu este o garanție a reușitei și nici nu aduce aceleași beneficii tuturor pacienților. Când este cu adevărat utilă și de ce specialiștii nu recomandă efectuarea ei de rutină?

„Testarea genetică preimplantațională este un instrument valoros în medicina reproductivă, dar trebuie să știm foarte clar ce căutăm și de ce facem această investigație. Există situații în care ne poate ajuta să reducem riscul transmiterii unei boli genetice grave. În alte cazuri, beneficiile sunt mai puțin clare. Nu putem considera că orice cuplu care apelează la fertilizare in vitro are automat nevoie și de testarea genetică a embrionilor”, explică dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Cum se testează genetic un embrion fără să îi fie afectată dezvoltarea?

Pentru multe cupluri, ideea că un embrion poate fi analizat genetic înainte de a fi transferat în uter ridică o întrebare firească: cum se realizează efectiv această procedură?

Testarea se efectuează asupra embrionilor obținuți prin fertilizare in vitro, de regulă după ce aceștia ajung la stadiul de blastocist, în ziua a cincea de dezvoltare.

În această etapă, embrionul este alcătuit din două structuri principale: masa celulară internă, din care se va dezvolta fătul, și trofectodermul, care va contribui la formarea placentei.

Embriologul prelevează câteva celule din trofectoderm, printr-o procedură numită biopsie embrionară. Proba este trimisă la un laborator specializat, unde se efectuează analiza genetică. De obicei, embrionii sunt congelați până la obținerea rezultatelor.

Deși procedura este considerată relativ sigură atunci când este realizată de specialiști cu experiență, biopsia nu este complet lipsită de riscuri, iar rezultatele nu sunt infailibile.

„Prelevăm un număr mic de celule, fără să intervenim direct asupra masei celulare din care se dezvoltă fătul. Totuși, trebuie să înțelegem că analizăm un eșantion din embrion, nu fiecare celulă a acestuia. Tocmai de aceea există anumite limite de interpretare și este important ca pacienții să le cunoască înainte de a decide dacă vor face testarea”, precizează dr. Andreas Vythoulkas.

Nu toate testele genetice ale embrionilor caută același lucru

Deși sunt reunite sub denumirea generală de PGT, există trei categorii principale de testare genetică preimplantațională, fiecare având un scop diferit.

PGT-M este utilizată pentru identificarea unor boli monogenice, adică afecțiuni provocate de modificări ale unei anumite gene. Poate fi recomandată atunci când unul sau ambii parteneri prezintă un risc cunoscut de a transmite copilului o boală genetică, precum fibroza chistică, atrofia musculară spinală sau boala Huntington.

PGT-SR permite identificarea dezechilibrelor cromozomiale asociate unor modificări structurale ale cromozomilor părinților, cum ar fi anumite translocații sau inversii. Aceste modificări pot fi prezente la persoane sănătoase, dar pot crește riscul de pierdere a sarcinii sau de apariție a unor anomalii cromozomiale la embrion.

PGT-A analizează numărul cromozomilor embrionului, pentru a identifica aneuploidiile, adică situațiile în care există cromozomi în plus sau în minus. Un exemplu cunoscut este trisomia 21, asociată sindromului Down.

Dintre cele trei categorii, PGT-A este cea care generează cele mai multe discuții privind utilizarea de rutină în fertilizarea in vitro, deoarece beneficiul asupra șanselor finale de a avea un copil nu este demonstrat pentru toate categoriile de paciente.

Când testarea genetică poate preveni transmiterea unei boli grave

Există cupluri care află, în urma unor investigații genetice, că au un risc crescut de a transmite copilului o afecțiune ereditară. Uneori, unul dintre parteneri suferă deja de boala respectivă. Alteori, ambii sunt purtători sănătoși ai unei variante genetice, fără să prezinte vreun simptom.

De exemplu, atunci când ambii părinți sunt purtători ai unor variante patogene în aceeași genă responsabilă de o boală autozomal recesivă, fiecare sarcină poate avea un risc de 25% ca viitorul copil să fie afectat.

În asemenea situații, testarea PGT-M poate permite identificarea embrionilor care nu sunt afectați de boala genetică respectivă, înainte de transferul în uter.

„Să presupunem că avem un cuplu în care ambii parteneri sunt purtători ai unor modificări genetice care pot provoca o boală gravă copilului. Prin PGT-M putem analiza embrionii obținuți prin FIV și putem identifica acei embrioni care nu sunt afectați de boala pentru care efectuăm testarea. În astfel de cazuri, beneficiul medical este clar: putem reduce semnificativ riscul transmiterii afecțiunii”, explică specialistul în infertilitate.

Este important însă ca testarea să fie precedată de consiliere genetică. Nu orice variantă identificată în analizele părinților justifică PGT-M, iar unele rezultate genetice necesită investigații suplimentare pentru stabilirea riscului real.

De asemenea, un cuplu cu risc genetic cunoscut poate avea indicație pentru PGT-M chiar dacă nu se confruntă cu infertilitatea și ar putea obține o sarcină naturală.

După 35 de ani, testarea genetică a embrionilor devine obligatorie?

Vârsta femeii reprezintă unul dintre cei mai importanți factori care influențează calitatea ovocitelor și probabilitatea apariției anomaliilor cromozomiale.

Pe măsură ce femeia înaintează în vârstă, în special după 35 de ani și mai accentuat după 40 de ani, crește proporția embrionilor care prezintă aneuploidii. Aceste modificări pot împiedica implantarea, pot duce la oprirea din evoluție a sarcinii sau, în anumite cazuri, la apariția unor afecțiuni cromozomiale.

Din acest motiv, PGT-A poate fi discutată în cazul unor paciente de vârstă reproductivă avansată, în special atunci când există mai mulți embrioni disponibili pentru selecție.

Dar există o diferență importantă între posibilitatea de a identifica embrioni cu un număr normal de cromozomi și demonstrarea faptului că testarea crește șansa finală de a avea un copil.

„Odată cu vârsta, crește probabilitatea ca embrionii să prezinte anomalii cromozomiale. Testarea ne poate oferi informații utile pentru alegerea embrionului care urmează să fie transferat. Dar nu înseamnă că toate femeile de peste 35 sau 40 de ani trebuie să facă obligatoriu PGT-A. Avem nevoie să evaluăm rezerva ovariană, numărul embrionilor disponibili, istoricul reproductiv și beneficiul pe care îl poate aduce investigația în fiecare situație”, explică dr. Vythoulkas.

În plus, testarea genetică nu poate corecta anomaliile cromozomiale identificate și nu poate îmbunătăți calitatea ovocitelor. Ea oferă informații care pot ajuta la selectarea embrionilor pentru transfer.

Ai avut mai multe FIV-uri nereușite. Este testarea genetică următorul pas?

După două sau trei transferuri embrionare fără rezultat, este firesc ca un cuplu să caute explicații și să își dorească investigații suplimentare.

În unele situații, nereușita implantării poate avea legătură cu anomalii cromozomiale ale embrionilor. În altele, pot exista factori ce țin de sănătatea uterului, particularități ale endometrului sau alte cauze care necesită evaluare. De aceea, testarea genetică nu ar trebui privită ca soluția automată pentru fiecare procedură FIV nereușită.

Recomandările publicate de Societatea Americană de Medicină Reproductivă (ASRM) în 2026 arată că PGT-A poate fi discutată cu pacientele care au avut eșecuri repetate de implantare a unor embrioni netestați, pentru a evalua posibila contribuție a anomaliilor cromozomiale. Totuși, dovezile disponibile nu demonstrează că această investigație crește rata nașterilor în cazul acestor paciente.

„După mai multe transferuri nereușite, trebuie să analizăm întregul parcurs medical. Ce vârstă are pacienta, câți embrioni au fost obținuți, cum s-au dezvoltat, ce știm despre cavitatea uterină și despre cauzele infertilității? Testarea genetică poate face parte din această evaluare, dar nu trebuie să înlocuiască investigarea celorlalți factori. Uneori, răspunsul nu se află în cromozomii embrionului”, subliniază dr. Andreas Vythoulkas.

O abordare similară este necesară și în cazul pierderilor repetate de sarcină. Dacă există suspiciunea unei cauze genetice, medicul poate recomanda investigații specifice, însă PGT-A nu reprezintă o soluție universală pentru prevenirea avorturilor spontane.

De ce un embrion testat genetic nu garantează obținerea unei sarcini

Una dintre cele mai frecvente neînțelegeri legate de PGT-A este ideea că un embrion cu un rezultat cromozomial favorabil va duce aproape sigur la o sarcină. În realitate, un embrion identificat ca euploid, adică având numărul așteptat de cromozomi, poate să nu se implanteze sau sarcina se poate opri ulterior din evoluție.

Rezultatul PGT-A oferă informații despre numărul cromozomilor din celulele analizate. Nu poate evalua toate caracteristicile care influențează dezvoltarea embrionului și nu exclude toate bolile genetice.

În plus, procesul de implantare depinde și de receptivitatea endometrului, de starea de sănătate a femeii și de alți factori biologici.

„Un embrion cu un rezultat genetic favorabil are, în anumite condiții, o probabilitate mai bună de dezvoltare decât unul cu anomalii cromozomiale importante. Dar acest lucru nu înseamnă că sarcina este garantată. Pacienții trebuie să știe că testarea genetică ne oferă informații suplimentare, nu certitudini absolute. Ar fi greșit să promitem că un embrion testat înseamnă automat un copil sănătos”, precizează dr. Vythoulkas.

Din același motiv, obținerea unei sarcini după transferul unui embrion testat genetic nu elimină necesitatea monitorizării prenatale. Screeningul și, atunci când este indicat, diagnosticul genetic prenatal rămân importante.

Poate testarea genetică să elimine din selecție embrioni care ar fi putut duce la o sarcină?

Există embrioni care conțin atât celule cu un număr normal de cromozomi, cât și celule cu anomalii cromozomiale. Această situație este cunoscută sub denumirea de mozaicism.

Deoarece biopsia analizează un număr redus de celule, rezultatul nu reflectă întotdeauna perfect alcătuirea genetică a întregului embrion.

Studiile au demonstrat că unii embrioni raportați ca mozaici pot duce la nașterea unor copii sănătoși, deși probabilitatea de succes poate fi mai mică decât în cazul embrionilor cu rezultate euploide.

Prin urmare, interpretarea rezultatului și decizia privind posibilitatea transferului trebuie făcute cu atenție, în funcție de tipul anomaliei, de recomandările specialiștilor și de particularitățile cazului.

Un alt aspect este că PGT-A presupune costuri suplimentare, biopsierea embrionilor și, frecvent, congelarea lor. În cazul femeilor care obțin foarte puțini embrioni, testarea poate reduce numărul celor disponibili pentru transfer, fără să existe certitudinea unui beneficiu asupra șanselor finale de naștere.

„Este foarte important să discutăm aceste lucruri înainte de testare. Ce facem dacă rezultatul este neconcludent? Cum interpretăm un embrion mozaic? Ce opțiuni are cuplul dacă niciun embrion nu primește un rezultat favorabil? Sunt întrebări la care pacienții trebuie să primească răspunsuri clare înainte de a lua decizia. Testarea genetică nu este o simplă analiză în plus, ci poate influența întregul parcurs al tratamentului”, explică specialistul.

Decizia de a testa embrionii trebuie luată înainte de începerea tratamentului FIV

Deși biopsia embrionară se efectuează după fertilizare, discuția privind testarea genetică ar trebui să aibă loc înainte de începerea procedurii FIV.

În special în cazul PGT-M, care urmărește identificarea unei anumite boli genetice, laboratorul poate avea nevoie de o etapă pregătitoare pentru dezvoltarea unui test adaptat modificării genetice identificate în familie.

Cuplurile trebuie să cunoască încă de la început scopul investigației, limitele acesteia, costurile suplimentare și opțiunile disponibile în funcție de rezultatele obținute.

Pentru unele cupluri, testarea genetică poate reprezenta o modalitate importantă de reducere a unui risc ereditar cunoscut. Pentru altele, fertilizarea in vitro fără PGT poate fi o opțiune la fel de justificată medical.

„Le recomand pacienților să nu privească testarea genetică drept o etapă obligatorie a fertilizării in vitro. Sunt situații în care o recomandăm pentru că avem o indicație clară, dar există și multe cupluri care pot urma FIV fără această investigație. Important este ca decizia să fie luată în cunoștință de cauză, după o discuție cu specialistul în infertilitate și, atunci când este necesar, cu medicul genetician. O tehnologie este cu adevărat utilă atunci când răspunde unei nevoi medicale concrete. În medicina reproductivă, obiectivul nostru este nașterea unui copil sănătos. Nu trebuie să confundăm un rezultat mai bun la o anumită etapă a procedurii cu o creștere demonstrată a șansei finale de succes. Recomandăm testarea genetică atunci când avem argumente medicale pentru beneficiul ei, nu pentru că este o tehnologie modernă sau pentru că vrem să adăugăm cât mai multe investigații”, afirmă dr. Andreas Vythoulkas.

Fertilizarea in vitro, pas cu pas. Ce presupune procedura, care sunt etapele și de ce depinde reușita

FOTO: Shutterstock.

Alice Moisescu - Web-Editor
Pasiunea mea pentru frumos a început în adolescență, printre revistele Vogue și pălăriile vintage ale bunicii. Astăzi, am transformat acea fascinație într-o misiune: aceea de a te ajuta să-ți găsești propriul stil și să trăiești frumos. Pentru a înțelege secretele din spatele hainelor, ...
citește mai mult
Dr. Andreas Vythoulkas - Medic obstetrică-ginecologie cu specializare în infertilitate
Dr. Andreas Vythoulkas este medic specialist obstetrică-ginecologie, cu competențe în infertilitate, laparoscopie, ecografie, histeroscopie, colposcopie. Absolvent al Masteratului în cadrul Clinicii Genesis din Atena, sub coordonarea Doctorului Pantos, Dr. Vythoulkas a dobândit expertiză și ...
citește mai mult