De ce nu ne putem gâdila singuri. Ce se întâmplă, de fapt, în creierul nostru?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Explicația nu ține doar de sensibilitatea pielii. Totul are legătură cu felul în care creierul anticipează mișcările și interpretează senzațiile.

Gâdilatul este un fenomen obișnuit, dar mecanismul din spatele lui este mai complex decât pare. Creierul nostru poate prevedea, într-o anumită măsură, ce urmează să simțim atunci când ne mișcăm singuri. Din acest motiv, reduce intensitatea senzațiilor produse de propriile acțiuni.

În schimb, atunci când suntem atinși de altcineva, nu știm exact ce urmează. Mișcarea poate fi neașteptată, presiunea se poate schimba, iar atingerea poate apărea într-un moment diferit de cel anticipat. Tocmai această lipsă de predictibilitate face ca reacția să fie mai puternică.

Recomandări

De ce răcim mai des toamna și cum ajung virusurile să se răspândească mai ușor

Creierul anticipează atingerea înainte să o simțim

Când ne mișcăm mâna pentru a ne atinge pielea, creierul nu așteaptă să primească informația de la degete. El începe să estimeze dinainte ce senzații vor apărea. Sistemul nervos transmite comenzi către mușchi și, în același timp, pregătește o predicție despre efectele mișcării. Astfel, creierul poate estima locul în care va avea loc atingerea, momentul contactului și intensitatea aproximativă a senzației.

Un rol important în acest proces îl are cerebelul. Această structură a creierului contribuie la coordonarea mișcărilor și la compararea rezultatelor cu ceea ce a fost anticipat, scrie Mediafax. 

Atunci când senzația reală corespunde cu predicția, creierul îi reduce intensitatea. Atingerea este în continuare percepută, însă nu mai produce aceeași reacție ca atunci când vine din exterior.

Acesta este motivul pentru care încercarea de a ne gâdila singuri nu funcționează, de regulă, la fel ca atunci când o face altcineva. Creierul știe deja ce urmează să se întâmple și nu mai este luat prin surprindere.

De ce râdem când ne gâdilă altcineva

Situația se schimbă atunci când o altă persoană ne atinge. Nu putem anticipa cu precizie unde își va pune mâna, cât de repede se va mișca sau câtă presiune va aplica.

De exemplu, dacă cineva începe să ne gâdile în zona coastelor, mișcările sale pot fi greu de prevăzut. Chiar dacă ne așteptăm să fim gâdilați, nu știm exact când va avea loc următoarea atingere.

Această incertitudine face ca stimulul să fie perceput diferit. Creierul nu poate reduce senzația în aceeași măsură ca în cazul unei mișcări controlate de noi.

Cercetările realizate de Sarah-Jayne Blakemore, Daniel Wolpert și Chris Frith au contribuit la înțelegerea acestui mecanism. Studiile lor au analizat modul în care creierul face diferența între senzațiile provocate de propriile mișcări și cele care apar în urma unor acțiuni externe.

Rezultatele susțin ideea că sistemul nervos tratează diferit cele două situații. Prin urmare, gâdilatul nu depinde numai de zona corpului care este atinsă, ci și de capacitatea creierului de a anticipa stimulul.

O mică întârziere poate schimba felul în care simțim atingerea

Experimentele realizate de cercetători au arătat că senzațiile produse de propriile acțiuni pot deveni mai intense atunci când apare o diferență între ceea ce anticipează creierul și ceea ce se întâmplă în realitate.

În unele teste, participanții controlau un dispozitiv care le atingea palma celeilalte mâini. Cercetătorii puteau modifica momentul contactului sau direcția mișcării.

Atunci când atingerea avea loc imediat și corespundea mișcării inițiate de participant, senzația era mai slabă. În schimb, introducerea unei mici întârzieri putea face ca atingerea să fie resimțită mai puternic.

În anumite condiții experimentale, o întârziere de aproximativ 100-200 de milisecunde era suficientă pentru a modifica percepția stimulului.

Motivul este simplu: creierul se așteaptă ca atingerea să apară într-un anumit moment. Dacă aceasta întârzie sau se produce într-un mod diferit, predicția nu mai corespunde perfect cu realitatea.

Aceste observații arată că nu contează doar cine ne atinge. La fel de important este dacă putem anticipa momentul și modul în care se produce contactul.

Nu orice fel de gâdilat provoacă râs

Deși folosim același cuvânt pentru mai multe senzații, cercetătorii fac diferența între două forme principale de gâdilat.

Prima apare atunci când pielea este atinsă foarte ușor. Senzația seamănă cu trecerea unei pene peste corp sau cu atingerea unei insecte. În astfel de situații, putem simți mâncărime și nevoia de a îndepărta imediat stimulul.

Acest tip de senzație poate apărea inclusiv atunci când ne atingem singuri. Motivul este că atingerea ușoară poate produce o reacție diferită de cea asociată gâdilatului care provoacă râs.

A doua formă presupune o stimulare mai intensă. Aceasta poate declanșa râsete involuntare, mișcări bruște și încercarea de a ne feri de atingere. Tălpile, axilele și zona coastelor sunt printre regiunile în care multe persoane sunt sensibile la acest tip de gâdilat. Totuși, reacțiile diferă de la un om la altul.

Sensibilitatea pielii contează, dar nu explică singură fenomenul. Imprevizibilitatea atingerii și modul în care creierul interpretează stimulul au, de asemenea, un rol important.

De ce gâdilatul este legat de joacă și de relațiile dintre oameni

Gâdilatul apare frecvent în interacțiunile dintre părinți și copii. Este întâlnit și în comportamentul de joacă al unor primate și al altor mamifere.

Aceste observații au determinat cercetătorii să analizeze mai multe explicații posibile pentru apariția fenomenului. Unele ipoteze sugerează că gâdilatul ar putea avea legătură cu protejarea zonelor vulnerabile ale corpului. Altele pun accentul pe rolul său în joacă și în apropierea dintre indivizi.

Cu toate acestea, oamenii de știință nu au stabilit o singură explicație definitivă pentru motivul pentru care oamenii au dezvoltat această reacție.

Este important de reținut și că râsul provocat de gâdilat nu înseamnă întotdeauna că persoana se simte confortabil. Reacția poate fi involuntară, iar limitele fiecăruia trebuie respectate.

Există persoane care se pot gâdila singure?

Pentru majoritatea oamenilor, este foarte greu să își provoace singuri un gâdilat puternic. Totuși, mecanismul prin care creierul reduce senzațiile produse de propriile mișcări poate funcționa diferit de la o persoană la alta.

Cercetările au identificat diferențe în procesarea senzațiilor autogenerate la unele persoane cu schizofrenie. Acestea au fost analizate în legătură cu dificultățile de a distinge între propriile acțiuni și influențele externe.

Aceste rezultate nu înseamnă că o persoană care reacționează diferit la gâdilat are o problemă psihică. Capacitatea de a ne gâdila singuri nu poate fi folosită, în sine, pentru a identifica sau diagnostica o tulburare.

În condiții obișnuite, explicația rămâne legată de felul în care creierul anticipează mișcările voluntare și reduce intensitatea senzațiilor pe care le produce.

Același mecanism ne ajută să ne înțelegem propria voce

Capacitatea creierului de a anticipa efectele propriilor acțiuni nu se limitează la atingere. Un exemplu familiar este felul în care ne auzim vocea atunci când vorbim.

În timpul vorbirii, creierul anticipează o parte dintre sunetele produse de propriile mișcări. Sistemul nervos folosește aceste informații pentru a interpreta semnalele auditive.

Situația este diferită atunci când ascultăm o înregistrare a propriei voci. Sunetul ajunge la noi ca un stimul extern, iar percepția sa nu este identică celei din timpul vorbirii. Acest exemplu ilustrează un principiu important: creierul nu doar primește informații de la simțuri, ci încearcă permanent să anticipeze ce urmează să se întâmple. În acest fel, poate face mai ușor diferența dintre efectele propriilor acțiuni și evenimentele care apar independent de noi.

foto: shutterstock