O simplă înțepătură de țânțar poate afecta creierul. Ce este encefalita japoneză și care sunt simptomele ce necesită internare de urgență

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Sezonul ploios înseamnă, în multe regiuni ale lumii, și o creștere a numărului de țânțari. Cele mai cunoscute boli transmise prin înțepătura acestora sunt dengue sau malaria, însă există și infecții mai puțin discutate care pot avea consecințe severe asupra sistemului nervos. Una dintre acestea este encefalita japoneză, o boală virală care, în cazurile grave, poate provoca inflamația creierului, convulsii, comă și chiar deces. Chiar dacă majoritatea persoanelor infectate nu dezvoltă simptome severe, atunci când virusul ajunge să afecteze creierul, evoluția poate deveni rapid periculoasă.

Cum ajunge virusul encefalitei japoneze la creier

Encefalita japoneză este provocată de virusul encefalitei japoneze, care face parte din familia flavivirusurilor, aceeași familie din care fac parte și virusurile care provoacă dengue sau West Nile. Virusul este transmis prin înțepătura țânțarilor infectați din genul Culex. Aceștia se dezvoltă în special în zone cu apă stagnantă, orezării, iazuri și mlaștini, iar sezonul ploios poate favoriza înmulțirea lor.

Spre deosebire de țânțarii implicați în transmiterea dengue, țânțarii Culex sunt, în general, mai activi în intervalul dintre lăsarea serii și primele ore ale dimineții. În natură, virusul circulă în principal între țânțari, porci și anumite păsări acvatice. Oamenii se infectează atunci când sunt înțepați de un țânțar purtător al virusului, însă nu contribuie, de regulă, la transmiterea ulterioară a infecției. După ce pătrunde în organism, virusul poate ajunge în sânge și, în cazurile în care infecția evoluează sever, poate traversa bariera hematoencefalică și provoca inflamația creierului, afecțiune cunoscută sub numele de encefalită.

Recomandări

Te dor picioarele când mergi și durerea dispare când te oprești? Semnul care poate indica artere…

Prima vară după chirurgia bariatrică: cum îți schimbi corpul, dar și relația cu tine însuți

Citește și: Ce se întâmplă, de fapt, dacă te înțeapă un țânțar. Avertismentul dr. Tudor Ciuhodaru

Majoritatea infecțiilor nu duc la boală severă

Unul dintre motivele pentru care encefalita japoneză poate fi greu de recunoscut este că cele mai multe persoane infectate nu dezvoltă simptome grave. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, doar o proporție foarte mică dintre infecții evoluează către forma severă a bolii. Cu toate acestea, atunci când virusul afectează creierul, situația se poate deteriora rapid.

La nivel mondial, sunt estimate aproximativ 68.000 de cazuri clinice de encefalită japoneză în fiecare an, cele mai multe fiind raportate în regiuni din Asia de Sud-Est și Pacificul de Vest. Peste trei miliarde de persoane trăiesc în zone în care există risc de transmitere a virusului.

Copiii sunt printre cele mai vulnerabile categorii în regiunile în care boala este endemică, în special cei care nu au fost vaccinați. Riscul poate fi mai mare și pentru persoanele care locuiesc în zone rurale, agricultori, cei care trăiesc în apropierea fermelor de porci sau turiștii care călătoresc în regiuni cu transmitere activă fără protecție adecvată.

Citește și: Avertisment OMS pentru turiști: virusul West Nile se extinde în Europa, inclusiv în destinații populare de vacanță

Primele simptome pot semăna cu o viroză obișnuită

În stadiile inițiale, encefalita japoneză poate fi dificil de diferențiat de o infecție virală obișnuită. Febra, durerea de cap, oboseala, greața sau vărsăturile pot apărea la începutul bolii. Problema apare atunci când infecția începe să afecteze sistemul nervos central.

O febră persistentă și ridicată, în special dacă este urmată de confuzie, somnolență accentuată, convulsii, rigiditate a gâtului, slăbiciune bruscă, probleme de mers sau pierderea stării de conștiență, reprezintă semnale de alarmă care necesită evaluare medicală imediată.

În astfel de situații, așteptarea ca simptomele să treacă de la sine poate fi periculoasă. Pacientul trebuie transportat rapid la spital.

De ce este important diagnosticul corect

Identificarea encefalitei japoneze se bazează pe evaluarea simptomelor, examinarea neurologică și teste de laborator, inclusiv analize ale sângelui sau ale lichidului cefalorahidian. Investigațiile imagistice pot avea, de asemenea, un rol important. În anumite situații, medicii pot recomanda un RMN cerebral pentru evaluarea modificărilor care apar la nivelul creierului.

Este important ca diagnosticul să fie stabilit de specialiști, deoarece simptomele encefalitei pot avea mai multe cauze, iar tratamentul depinde de identificarea corectă a bolii.

Supraviețuirea nu înseamnă întotdeauna recuperare completă

Una dintre cele mai mari probleme asociate encefalitei japoneze este reprezentată de efectele pe termen lung. În formele severe, inflamația cerebrală poate duce la convulsii, tulburări de conștiență, comă sau insuficiență respiratorie, pacienții putând avea nevoie de îngrijire în secții de terapie intensivă.

Chiar și după depășirea fazei acute, unii supraviețuitori rămân cu sechele neurologice. Acestea pot include slăbiciune musculară, dificultăți de vorbire, probleme de memorie, modificări comportamentale sau epilepsie. Recuperarea poate fi lungă și poate necesita intervenția unei echipe multidisciplinare, formată din neurologi, fizioterapeuți, logopezi și terapeuți ocupaționali.

Din acest motiv, encefalita japoneză nu trebuie tratată ca o simplă boală transmisă de țânțari. În formele severe, poate afecta profund viața pacientului și a familiei sale.

Nu există un tratament antiviral specific

În prezent, nu există un medicament antiviral specific care să vindece encefalita japoneză. Tratamentul este în principal de susținere și urmărește controlarea simptomelor și menținerea funcțiilor vitale în perioada în care organismul luptă împotriva infecției.Tocmai din acest motiv, prevenția are un rol esențial. Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai importante metode de protecție pentru persoanele care locuiesc în zone endemice sau care călătoresc în regiuni cu risc.

Reducerea expunerii la țânțari este, de asemenea, importantă. Folosirea repelentelor, purtarea hainelor care acoperă cât mai mult pielea, utilizarea plaselor de țânțari și eliminarea apei stagnante din jurul locuințelor pot contribui la scăderea riscului de înțepături.

Foto: shutterstock