Sore a vorbit deschis despre transformarea spectaculoasă prin care a trecut după nașterea fiicei sale. Artista spune că a reușit să dea jos aproximativ 30 de kilograme în nouă luni, fără diete extreme, ci printr-un stil de viață echilibrat, sport și schimbarea obiceiurilor alimentare.
În timpul sarcinii, cântăreața recunoaște că nu și-a refuzat poftele culinare, iar burgerii au fost printre preparatele preferate. După naștere, însă, și-a dorit să revină la forma fizică în care se simțea bine.
„Am slăbit kilogramele din timpul sarcinii și un pic mai mult de atât în decursul a 9 luni, eu am considerat-o o victorie, nicidecum altfel, iar dacă au fost comentarii răutăcioase în acea perioadă, pe cuvânt dacă le-am auzit.”
Artista spune că procesul de slăbire a fost unul firesc și că nu a fost influențată de presiunea publicului.
„Mi-au plăcut burgerii foarte mult pe parcursul celor 9 luni de sarcină. Însă, am slăbit ușor, mâncând puțin, făcând sport și proceduri corporale.”
Sore mărturisește că schimbarea nu a fost făcută pentru a răspunde criticilor, ci pentru propria stare de bine.
„Presiunea socială eu nu am simțit-o, a fost dorința mea să revin la forma inițială și, dacă se putea, chiar mai bine, lucru pe care l-am obținut, pentru că a contat să mă simt eu bine în pielea mea.”
Totodată, artista le transmite un mesaj viitoarelor mămici, amintind cu umor de poftele pe care le-a avut în timpul sarcinii.
„Fetelor, nu mâncați burgeri, paste și tort de ciocolată la 10 seara, astfel nu vă veți îngrășa în timpul sarcinii.”
Vezi această postare pe Instagram
Pe lângă mișcare și alimentația echilibrată, Sore spune că unul dintre obiceiurile care i-au schimbat stilul de viață a fost reducerea drastică a consumului de carne.
Artista explică faptul că nu simte nevoia să consume carne și că poate trece săptămâni întregi fără acest aliment.
„Nu simt o atracție față de carne, în mod deosebit, de aceea mi-a fost ușor. Dacă îmi e poftă să gust, gust, însă trec săptămâni întregi fără să mănânc carne și îmi e foarte bine așa.”
În schimb, preferă peștele, în special dorada și somonul, alături de legume precum spanacul, sparanghelul, ardeii sau vinetele.
Sore spune că a observat și o îmbunătățire a aspectului pielii după reducerea consumului de carne.
„Am tot citit și articole care spun cât influențează carnea aspectul pielii și pentru că mă știu posesoarea unui ten sensibil cu tendințe acneice, pe care m-am luptat mult timp să-l aduc într-o formă bună, îți dai seama că încerc să văd dacă funcționează. Și, în cazul meu, e varianta câștigătoare.”
Deși adoră pastele și deserturile, artista spune că nu își interzice alimentele preferate, ci încearcă să păstreze un echilibru între mesele mai consistente și cele ușoare.
„Sunt în continuare foarte mare fan paste, de altfel, este și felul de mâncare pe care știu să îl prepar în toate formele. Dacă astăzi mănânc paste și tort de ciocolată, mâine o să mănânc o vânătă coaptă cu iaurt și cu ardei copt, brânză halloumi și fără dulce. Încerc să țin o balanță, cât pot (sunt pofticioasă, recunosc).”
FOTO: Instagram @soreonline.