La TECHNOVATION 2026, eveniment dedicat inovației, științei și viitorului sănătății publice, una dintre temele centrale ale dezbaterilor a fost modul în care politicile privind nicotina și produsele fără fum ar trebui construite pe baza dovezilor științifice. Într-un interviu acordat în cadrul acestei conferințe organizate în Stockholm, Dr. Tom Price, fost Secretar al Departamentului pentru Sănătate și Servicii Umane al Statelor Unite, a vorbit despre importanța reglementării diferențiate a produselor cu nicotină și despre riscurile ignorării datelor științifice în politicile publice.
Întrebat cât de important este ca politicile privind nicotina să fie bazate pe știință și nu pe ideologie, mai ales în state care continuă să aibă rate ridicate ale fumatului, precum România, Dr. Tom Price a subliniat că „este important ca oamenii să înțeleagă că fumatul reprezintă adesea cea mai mare cauză de boli și decese care pot fi prevenite într-o țară. Acest lucru este cu siguranță valabil în Statele Unite și bănuiesc că este la fel și în România.”, a declarat fostul oficial american.
Acesta consideră că orice alternativă care poate reduce efectele dăunătoare asociate fumatului ar trebui analizată din perspectiva beneficiului pentru sănătatea publică.
„Orice alternativă la fumat care poate reduce riscurile pentru indivizi este ceva ce ar trebui să susținem. Fie că vorbim despre pliculețe cu nicotină sau despre alte produse, consider că acestea sunt extrem de importante pentru sănătatea oamenilor.”, a explicat el.
Unul dintre mesajele centrale transmise de Dr. Price a fost că diversele produse cu nicotină nu ar trebui tratate identic din punct de vedere legislativ, tocmai din cauza diferențelor dintre profilurile lor de risc.
„Este important ca acestea să fie reglementate în funcție de riscul pe care îl prezintă pentru individ.”, a spus el.
Potrivit fostului Secretar pentru Sănătate al SUA, țigările combustibile rămân produsele cu cel mai ridicat risc și ar trebui reglementate cel mai strict.
„Știm că fumatul, în special fumatul țigărilor, este în mod clar cel mai riscant și, prin urmare, ar trebui reglementat în cel mai strict și sever mod posibil.”, a afirmat acesta.
În schimb, produsele cu risc redus ar trebui incluse într-un cadru de reglementare care să recunoască diferențele dintre ele.
„Toate celelalte produse care implică riscuri mai mici ar trebui tratate printr-un cadru de reglementare care să recunoască faptul că riscul lor pentru indivizi este mult mai redus.”, a adăugat Dr. Tom Price. „Sănătatea populației are de suferit. Dacă reglementăm într-un mod care nu îi încurajează pe oameni să folosească alternative mai bune decât continuarea fumatului, atunci vom avea persoane care suferă de boli și mulți oameni care mor fără să fie nevoie, din cauza fumatului.”, a explicat fostul oficial american vizavi de politicile construite fără a ține cont de dovezile științifice care pot avea consecințe directe asupra sănătății populației.
Întrebat ce lecții ar putea prelua țări precum România din experiența internațională, Dr. Price a indicat modelul suedez drept unul dintre cele mai relevante exemple.
„Există lecții din Statele Unite care pot fi aplicate, dar și lecții din alte părți ale lumii, unde există eforturi pentru ca știința să ghideze politicile publice.”, a spus el. „Suedia reprezintă un exemplu extraordinar, reușind să reducă drastic fumatul până aproape de niveluri neglijabile”.
Totodată, acesta a atras atenția că multe inițiative eșuează tocmai pentru că nu reușesc să mențină o abordare bazată pe dovezi.
Fostul Secretar american pentru Sănătate consideră că legislația poate avea un rol decisiv în facilitarea accesului la alternative fără fum sau, dimpotrivă, în blocarea progresului. În schimb, politicile care ignoră existența alternativelor cu risc redus pot avea efecte negative asupra sănătății publice.
„Dacă o societate sau un stat adoptă atitudinea că ori fumezi, ori nu fumezi, dar trebuie pur și simplu să renunți complet și nu există nimic disponibil care să îți permită să folosești ceva mult mai puțin riscant, atunci acea reglementare ar fi dăunătoare pentru populație.”, a avertizat Dr. Price.
În final, Dr. Tom Price a explicat că politicile publice eficiente trebuie construite pornind de la rezultate concrete și de la interesul cetățenilor. În lipsa unei astfel de abordări, deciziile riscă să nu răspundă interesului public.
„Dacă nu recunosc dovezile dintr-o perspectivă științifică, atunci vor lua decizii care nu sunt în beneficiul cetățenilor pe care îi reprezintă.”, a concluzionat fostul Secretar al Departamentului pentru Sănătate și Servicii Umane al SUA.