Ea afirmă că situația ar putea fi corelată cu activitatea sa și cu deciziile luate împotriva exploatărilor forestiere ilegale, sugerând că acestea ar fi putut genera tensiuni în contextul mandatului său.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN, unde fostul ministru a rememorat atât perioada de la conducerea ministerului, cât și problemele medicale pe care le-a întâmpinat ulterior.
„Foarte pe scurt, eu nu mănânc dimineața, doar beau cafeaua și am învățat de la o clinică din Cluj că e bine să încep cu o masă de fructe și îmi plăcea foarte tare sucul cu combinația grepfrut, portocale și lămâie. Și veneam cu el în sticlă la serviciu, îl făceam dimineața și-l aveam cu mine. Și, la un moment dat, pentru că n-aveam pe nimeni din exterior, eram numai cu cei din jurul meu, scoteam sticla și beam sucul și m-au întrebat. Le-am spus, l-am lăudat și, la un moment dat, mi s-a spus că a cumpărat un storcător și să fie sucul proaspăt, proaspăt.
Vă mărturisesc că mai mult a fost comoditatea. Pentru că făceam sucul, să spăl storcătorul… știți cum se usucă și pe urmă nu-l mai cureți. Ori făceam la 8:30, ori la 11, cam tot aia era. Potrivit acesteia, rezultatele unor investigații medicale au indicat prezența mercurului în organism, iar suspiciunile legate de sursa expunerii s-ar fi îndreptat către o persoană din cercul său profesional apropiat, care obișnuia să îi pregătească zilnic o băutură naturală la locul de muncă. Ea mai susține că nu ar fi fost vorba despre o expunere izolată, ci despre o contaminare repetată, desfășurată pe o perioadă mai lungă de timp.
N-a fost singulară reacția mea când i-am spus: „Numai tu ai putut să mă otrăvești.” Mă sunase profesorul Macovei să-mi spună rezultatul analizelor pe care mi le făcuse. Era la mine în birou (n.r. – bărbatul), împreună cu șefa de cabinet. Atunci nu m-am putut gândi decât la suc. Nu mi s-a pus o singură doză, încât să mi se facă imediat rău. A fost ceva programat”, a povestit Doina Pană, la emisiunea Ora de Foc cu Oana Zamfir.
Intoxicația cu mercur reprezintă o afecțiune care apare atunci când mercurul se acumulează în organism în cantități periculoase, în urma expunerii repetate sau a contactului cu surse contaminate. Substanța toxică poate afecta mai multe sisteme ale corpului, în special sistemul nervos central, rinichii și procesele responsabile de funcțiile cognitive.
Medicii explică faptul că manifestările pot varia în funcție de nivelul și durata expunerii, însă cele mai frecvente simptome includ stări persistente de oboseală, tremurături ale mâinilor sau ale corpului, dificultăți de concentrare și tulburări de memorie. De asemenea, pot apărea stări de anxietate, iritabilitate și dureri de cap recurente, care se agravează în timp dacă expunerea continuă, conform epa.gov.
În formele mai avansate sau netratate, intoxicația cu mercur poate duce la complicații serioase, în special de natură neurologică, afectând coordonarea, vorbirea și alte funcții esențiale ale sistemului nervos.
Sursa foto: captură video Antena 3