Ion Drăgan s-a stins din viață pe 25 decembrie 2025, la vârsta de doar 54 de ani, lăsând în urmă o comunitate profund îndurerată – atât colegi și prieteni, cât și fanii care îi admirau muzica. Anunțul a fost făcut oficial de CJCPCT Gorj, iar vestea a produs șoc în întreaga Oltenie, mai ales că evenimentul a avut loc chiar în ziua de Crăciun.
Înainte de tragedie, Ion Drăgan își vizitase o colegă de breaslă pentru a-i colinda, iar în noaptea de Crăciun purtase o conversație la telefon cu dirijorul orchestrei Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”. Nimic nu părea să prevestească o situație critică.
Dimineața zilei de 25 decembrie, tatăl său l-a găsit fără suflare în locuința sa din comuna Bălești, județul Gorj, declanșând un val de durere în rândul celor care îl cunoșteau și al admiratorilor săi. Cântărețul a suferit un infarct, iar autoritățile au confirmat acest lucru, potrivit bzi.
Deși era cunoscut și apreciat pentru talentul său muzical, puțini erau cei care știau despre problemele medicale cu care se confruntase. Artistul vorbise anterior despre momentele dificile din viața sa, când a fost diagnosticat cu o tumoră la coloană și a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale complicate. Această luptă cu boala, însă, nu i-a diminuat pasiunea pentru muzică.
„Eu m-am îmbolnăvit. M-am îmbolnăvit până la 19- 20 de ani. Am fost tânărul pensionat pe caz de boală, care am stat 11 ani. Aveam pensie, că eram sudor de meserie atunci când eu lucram și m-am îmbolnăvit. Dureros a fost pentru că dorești mult de la viață. Poți să ai cât ai avea. Dacă n-ai sănătatea și care să te cuprindă, nu te egalezi cu nimeni decât cu sănătatea. Eu de 5 ori am fost operat. De 5 ori. Chiar doream din toată inima să treacă boala mai repede. Să devenim și noi oameni normali”, spunea acesta, în urmă cu ceva timp.
foto: facebook Ion Drăgan