Ajunul Crăciunului, sărbătorit pe 24 decembrie, ocupă un loc aparte în tradiția populară românească. Această zi este încărcată de numeroase credințe și obiceiuri, menite să protejeze casa și familia și să asigure belșugul și norocul pentru anul ce urmează. Potrivit superstițiilor, în Ajun nu este bine să se dea nimic din gospodărie și nici să se împrumute obiecte, deoarece se crede că astfel norocul și sporul casei sunt alungate. Tot ceea ce părăsește locuința în această zi poate lua cu sine bunăstarea familiei.
În mentalitatea tradițională, toate activitățile desfășurate de gospodine în Ajun au o funcție simbolică și magică. Pregătirile nu sunt făcute întâmplător, ci au rolul de a chema belșugul și prosperitatea. Un obicei esențial este pregătirea copturilor rituale, turte, colaci și covrigi, care vor fi dăruite colindătorilor sau oferite ca pomană pentru sufletele celor trecuți la cele veșnice. Aceste daruri simbolizează generozitatea, continuitatea vieții și legătura dintre cei vii și cei morți.
De asemenea, există credința că în Ajunul Crăciunului nu este bine să se consume rachiu. Tradiția populară spune că această băutură ar fi fost creată de diavol, care își bate joc de cei ce o pun mai presus de mâncare, considerând-o mai importantă decât bucatele pregătite pentru sărbătoare.
Ziua Ajunului este guvernată și de reguli morale stricte. Se spune că faptele bune sau rele săvârșite atunci se vor întoarce asupra omului, de aceea sunt interzise certurile, supărările, invidia și violența. Conform credinței populare, cine lovește pe cineva în Ajun va primi înapoi tot atâtea lovituri câte a dat. În mod special, apicultorii respectă cu strictețe obiceiul de a nu da nimic din casă, pentru ca albinele să fie sănătoase și să nu se risipească la vremea roitului.
“Darurile primite de copii – merele, covrigii, nucile sunt ofrande simbolice, cu semnificaţie creştină şi precreştină, exprimând sincretismul datinilor româneşti de la Crăciun. Covrigii şi colăceii sunt simbolul grâului, expresie a rodniciei – dintr-un bob se naşte un spic – dar este concomitent şi “trupul Domnului” din Sfânta împărtăşanie. Prin forma lor rotundă, alături de colacul de Crăciun, ei amintesc de forma discului solar, celebrat prin jertfe alimentare în credinţele precreştine legate de cultul Soarelui, aflat în criză cosmică la solstiţiul de iarnă.
Nucile întruchipează, prin miezul lor, Crucea Domnului, iar merele amintesc de răscumpărarea păcatului originar, dar şi de perfecţiunea frumuseţii care învinge timpul”, mărturisește Doina Işfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală.
Specialiștii în etnografie și folclor consideră Ajunul o sărbătoare de hotar între ani, aflată sub ocrotirea lui Moș Ajun, personaj mitic ce simbolizează timpul și puterea noului an. Odată cu răspândirea creștinismului, rolul său a fost umbrit de Moș Crăciun, personaj mai strâns legat de semnificația religioasă a Nașterii Domnului. Totuși, cei doi sunt asemănători prin bunătate și generozitate. Amândoi cutreieră lumea și aduc daruri, mai ales copiilor.
Moș Ajun este cunoscut pentru darurile simple, specifice lumii tradiționale: nuci, pere, covrigi, colaci, plăcinte, prăjituri și dulciuri. Moș Crăciun, în schimb, aduce daruri mai consistente, precum haine, încălțăminte și jucării.
O legendă populară spune că Maica Domnului, pe punctul de a naște, i-a cerut adăpost lui Moș Ajun. Acesta, fiind sărac, nu a putut să o primească și a îndrumat-o către fratele său, Moș Crăciun, mai înstărit. Moș Crăciun era stăpânul staulului în care Fecioara Maria și Iosif au găsit adăpost la nașterea lui Iisus. Moș Ajun, care păzea vitele pe timp de noapte, l-a anunțat pe fratele său despre cele întâmplate, iar Moș Crăciun și-a trimis soția să o ajute pe Maria la naștere. Se spune că, plin de bucurie, acesta l-a așezat pe Prunc sub un măr și a aruncat fructe tuturor copiilor care treceau pe acolo, gest din care s-ar fi născut obiceiul dăruirii de cadouri.
În seara Ajunului, odată cu lăsarea întunericului, începe colindatul în sate și orașe, obicei străvechi ce vestește Nașterea Mântuitorului și deschide ciclul celor 12 zile sfinte dintre ani. Din Ajun și până în zilele de Crăciun, copiii pornesc pe la casele rudelor și vecinilor cu colinde tradiționale, aducând vestea cea bună prin cântece și urări.
Printre cele mai cunoscute obiceiuri se numără „Steaua”, „Craii” și „Viflaimul”, iar cântecele de stea au, în general, un puternic caracter religios. Colinde precum „Trei păstori se întâlniră”, „O, ce veste minunată” sau „Steaua sus răsare” sunt cântate pentru a aminti momentul nașterii Pruncului Iisus și pentru a aduce lumină, pace și bucurie în casele oamenilor.