Sfânta Maria Mică 2025. Rugăciunea pe care să o rostești pe 8 septembrie

Pe 8 septembrie 2025, credincioşii ortodocşi şi catolici de ambele rituri prăznuiesc Naşterea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii.
  • Publicat:
Sfânta Maria Mică 2025. Rugăciunea pe care să o rostești pe 8 septembrie
Diferența dintre Sfânta Maria Mică și Sfânta Maria Mare

Pe 8 septembrie, calendarul ortodox marchează sărbătoarea Sfintei Maria Mică, un moment important în tradiția religioasă românească. Această zi are semnificații aparte față de Sfânta Maria Mare, fiind însoțită de obiceiuri, urări și ritualuri.

Sfânta Maria Mică, sărbătorită pe 8 septembrie

În fiecare an, la data de 8 septembrie, Biserica Ortodoxă și cea Catolică prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor sub denumirea de Sfânta Maria Mică. Această zi este una dintre cele mai vechi și mai importante sărbători închinate Fecioarei Maria și marchează momentul venirii pe lume a celei care avea să devină Maica Mântuitorului, simbol al purității și al ocrotirii materne.

Spre deosebire de alte sărbători creștine dedicate sfinților, care sunt amintite mai ales la trecerea lor în veșnicie, Fecioara Maria face parte dintr-o excepție rară: Biserica prăznuiește atât nașterea ei, cât și adormirea. Acest lucru subliniază rolul unic și esențial pe care l-a avut în planul divin al mântuirii.

Urmărește CSID.ro pe Google News