Planta pierdută de 2000 de ani, care valora mai mult decât aurul. Are proprietăți medicinale uimitoare

În Roma și Grecia Antică existau puține produse la fel de scumpe ca silfium. Comerțul se făcea „la pungi de aur și argint”, iar plantei i se atribuia statutul de panaceu și condiment de lux. Comercianții antici o vindeau cum vindem astăzi mirodenii rare, însă cererea uriașă și oferta limitată i-au dublat prețul, făcând-o mai valoroasă decât metalul prețios însuși.

Silfium răsărea, conform surselor antice, doar pe o fâșie îngustă de coastă din Cirenaica (Libia de azi). Coloniști greci veniți din insula Santorini, refugiați după suflul devastator al unei erupții vulcanice, au întemeiat aici orașul Cyrene și au transformat planta în principalul motor economic. Atât de importantă era cultura ei, încât imaginea acesteia ajunsese să figureze pe monedele regatului.

Descrierea botanică și mitul apariției

Theophrastus, botanistul secolului IV î.Hr., o descria cu rădăcină groasă și tulpină asemănătoare ferulei. Frunzele aminteau de țelină, iar fructul plat avea formă de foaie lată. Legenda spune că planta ar fi apărut după o „ploaie neagră” și evita pământul lucrat, rămânând o specie sălbatică, imposibil de cultivat pe ogoare obișnuite.

Utilizări culinare și veterinare

În gastronomie, silfium era un agent de aromatizare spectaculos. Apicius recomanda păstrarea semințelor alături de pin într-un borcan ermetic; la nevoie, semințele zdrobite ofereau „o aromă admirabilă” mâncărurilor. Pășunile bogate în această plantă îngrășau oile, iar carnea lor devenea mai fragedă și cu gust superior.

Proprietăți medicinale uimitoare

Cea mai prețuită virtute a silfiului era efectul terapeutic. Anticii îl foloseau pentru dureri dentare, tulburări intestinale, gușă, epilepsie, sciatică, tetanos, polipi și chiar tumori maligne. Preparatele din tulpină erau aplicate pe răni și erau recomandate împotriva mușcăturilor de câine. Se spune că toate aceste întrebuințări au dus la exploatarea excesivă și, în final, la dispariția plantei.

Afrodisiac și anticoncepțional

Sucul de silfium era considerat afrodisiac puternic, capabil să trateze impotența masculină. În același timp, era folosit de femei ca contraceptiv sau abortiv natural; reputația aceasta a făcut planta celebră în „arta iubirii”. Forma în inimă a semințelor ar fi inspirat simbolul modern al dragostei, iar florile erau baza unor parfumuri râvnite.

De ce a dispărut

Silfiul nu putea fi cultivat cu metodele epocii; semințele refuzau să germineze în soluri lucrate, iar cererea neostoită l-a împins spre extincție. Chiar botanistul Teofrast se declarase neputincios în a-l aclimatiza. În secolul I d.Hr. planta era deja rară, iar după căderea orașului Cirene, urma ei s-a pierdut definitiv.

O redescoperire posibilă

În prezent, cercetătorul Mahmut Miski de la Universitatea din Istanbul susține că a identificat silfiul sub forma unei specii numite Ferula drudeana, pe pantele Muntelui Hasan din Anatolia. Morfologia seamănă izbitor cu reprezentările antice, iar studiile continuă pentru a verifica dacă noua plantă păstrează proprietățile miraculoase din texte.

Silfium rămâne un fascinant exemplu de resursă naturală dispărută din cauza supraconsumului și a imposibilității de cultivare. Povestea ei îmbină mit, medicină, gastronomie și comerț, amintind cât de fragile pot fi echilibrul natural și cunoașterea tradițională. Dacă Ferula drudeana se dovedește a fi silfiul pierdut, omenirea ar putea redescoperi nu doar un condiment fin, ci și un potențial medicament cu valoare inestimabilă.