Ce să nu mănânci pentru a nu-ţi strica dinţii

Anumite alimente şi băuturi pot afecta dantura, chiar dacă multe dintre ele au beneficii pentru sănătate.
  • Publicat:
Ce să nu mănânci pentru a nu-ţi strica dinţii
FOTO: 123rf.com / Ce să nu mănânci pentru a nu-ţi strica dinţii

Pentru menţinerea unui zâmbet alb şi frumos este esenţială o bună igienă dentară, dar în acelaţi timp, există şi alţi factori care pot avea efecte asupra danturii. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont, spune că anumite alimente şi băuturi, deşi gustoase şi chiar sănătoase, pot decolora dinţii, astfel că ele trebuie evitate sau măcar consumate cu moderaţie.

Chiar dacă unele alimente sunt recomandate pentru beneficiile pe care le au asupra sănătăţii, unele dintre ele pot avea efecte neplăcute asupra dinţilor, de la colorarea lor, până la colorarea elasticelor transparente din jurul bracketurilor în cazul persoanelor care poartă aparat dentar fix. Atunci când este posibil, medicii dentişti şi ortodonţi recomandă consumul lor cu paiul sau reducerea cantităţii, în cazul celor dăunătoare.

Alimente şi băuturi care afectează dantura

Sucul de sfeclă roşie. Sfecla roşie este tot mai populară în rândul tinerilor, doar că aceasta colorează dinţii sub orice formă ar fi consumată: murată, fiartă sau sub formă de suc.

Fructele de pădure. Deşi sunt o sursă bogată de vitamine, fructele de pădure nu sunt tocmai prietenoase cu dinţii.

“Deşi delicioase, aceste alimente vor colora dinţii indiferent dacă sunt consumate întregi, sub formă de suc, jeleu sau gem. Este recomandat să nu le lăsăm să stea în gură prea mult timp şi să bem apă după consumul lor, pentru a combate efectul de colorare a dinţilor. Consumul unui pahar de lapte sau a unei porţii de brânză tare poate ajuta, ambele neutralizând acidul şi întărind dinţii”, spune specialistul otodont.

Trumenic, curry. Iată un condiment care şi-a găsit glorios locul în bucătăria românilor în utlimii ani.

“Din cauza riscului ridicat de colorare a danturii este recomandată limitarea acestor condimente în alimentaţie sau, atunci când efectele lor benefice pentru sănătate atârnă mai mult în balanţă, să combinam consumul lor cu fructe şi legume proaspete, care curăţă dinţii: merele, morcovii, conopida, ţelina etc.”, recomandă specialistul ortodont.

Bomboanele şi acadelele cu coloranţi. Mulţi dintre aceşti coloranţi, deşi sunt aprobaţi pentru consumul alimentar, sunt dăunători nu numai dinţilor, ci şi întregului organism.

“În plus, zahărul adăugat duce şi la apariţia cariilor, prin contactul prelungit cu dinţii. Dacă o bomboană de ciocolată este consumată în câteva secunde, o acadea este chiar mai dăunătoare deoarece are contact vreme mult mai îndelungată cu dinţii, topindu-se foarte lent”, atenţionează doamna doctor Mihaela Dan.

Cafeaua. Mai există cineva care să nu consume cafea? Această licoare magică este frecvent consumată nu doar de adulţi, ci şi de adolescenţi. Din păcate însă, cafeaua pătează dinţii chiar şi atunci când este consumată cu lapte.

“Cafeaua conţine tanini (polifenoli acizi), care duc la colorarea dinţilor şi, în plus, pentru că este acidă, modifică echilibrul pH-ului gurii, amplificând efectul dăunător al oricăror alte alimente acide consumate ulterior”, spune doamna doctor Mihaela Dan.

Ceaiurile. Ceaiurile conţin o cantitate mare de antioxidanţi, dar şi ele la rândul lor fac parte din lista neagră a alimentelor care afectează dinţii. În speranţa că vor preveni colorarea dinţilor, multe persoane vor trece de la cafea la ceai, însă şi ceaiul conţine tanini care vor păta dinţii, în funcţie de varietatea preferată; cu cât este mai închis la culoare ceaiul, cu atât este mai probabil să păteze dinţii.

“Ceaiul este o băutură sănătoasă, dar este posibil să nu fie cea mai bună alegere dacă ne dorim să ne menţinem dinţii albi şi sănătoşi. Ceaiul de fructe, verde, negru sau din ierburi – toate pot colora dinţii şi eroda smalţul dentar în cazul unui consum constant, îndelungat”, atenţionează specialistul ortodont.

Sucul de roşii. Roşiile sunt uşor acide, iar acest acid scoate cantităţi mici de calciu din smalţ, lăsând microporozităţi în care se depun mult mai uşor substanţele colorante.

Vinul. Vinul conţine tanini şi determină scăderea pH-ului oral. Uşoara demineralizare a dinţilor produsă de acizi şi scăderea fluxului salivar pe care o determină (saliva având rolul de a spăla dinţii) va favoriza depunerea mai rapidă a substanţelor colorante.

Băuturile acidulate cu coloranţi. Cantitatea mare de acizi din toate aceste băuturi produce demineralizarea dinţilor, favorizând depunerea coloranţilor şi scăzând rezistenţa smalţului dentar la carii.

“Băuturile acidulate nu doar că reprezintă un atac de zahăr şi acizi asupra dinţilor, dar îi pot şi păta, mai ales dacă sunt consumate frecvent. Este adevărat că putem evita colorarea prin alegerea unor băuturi incolore, dar acest lucru nu ne va feri de efectele zahărului şi acizilor. Cea mai bună alegere este, desigur, eliminarea lor definitivă din alimentaţie”, recomanda doamna doctor Mihaela Dan.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân