Cancerul testicular şi răspândirea lui în rândul bărbaţilor tineri. Cum poate fi descoperit la timp

Cancerul testicular este o boală care apare atunci când, la nivelul testiculului, celule anormale se formează şi se înmulţesc necontrolat. Deşi o afecţiune rară, reprezentând 1% din totalul neoplaziilor la bărbat, este cel mai frecvent tip de cancer la tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani. Depistat în faze timpurii, cu un diagnostic şi cu un tratament bazat pe o abordare multi-disciplinară, această formă de cancer are şanse mari de vindecare. Aflaţi mai jos care sunt primele simptome şi cum poate fi descoperit la timp!
  • Publicat:
Cancerul testicular şi răspândirea lui în rândul bărbaţilor tineri. Cum poate fi descoperit la timp

Cancerul testicular este o boală care apare atunci când, la nivelul testiculului, celule anormale se formează şi se înmulţesc necontrolat. Deşi o afecţiune rară, reprezentând 1% din totalul neoplaziilor la bărbat, este cel mai frecvent tip de cancer la tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani. Depistat în faze timpurii, cu un diagnostic şi cu un tratament bazat pe o abordare multidisciplinară, această formă de cancer are şanse mari de vindecare. Aflaţi mai jos care sunt primele simptome şi cum poate fi descoperit la timp!

De ce apare cancerul testicular? Este o întrebare la care medicii şi cercetătorii nu au răspunsuri certe, însă studiile realizate de-a lungul timpului au indicat anumiţi factori de risc: 

Bărbaţii care au testicule necoborâte în scrot (condiţie cunosută şi sub denumirea de „criptorhidie”)  au cel mai mare risc de a dezvolta cancer testicular. Riscul scade odată cu operaţia de corecţie. Cu cât această intervenţie este realizată la o vârstă timpurie, cu atât riscul de a dezvolta cancer testicular este mai mic. Este şi motivul pentru care intervenţia chirurgicală de coborâre a testiculelor trebuie efectuată până la vârsta de doi ani.

 

Alte anomalii testiculare:

  • Antecedente familiale de cancer testicular;  
  • Prezenţa tumorilor testiculare contralaterale;
  • Studii recente au evidenţiat o asociere între înălţime şi incidenţa crescută a tumorilor testiculare;

„Cele mai timpurii simptome ale cancerului testicular includ: schimbările formei şi dimensiunii testiculelelor, apariţia unui nodul sau zone dure testiculare, senzaţie de greutate la nivelul scrotului ori inflamaţia testiculelelor. În majoritatea cazurilor modificările survenite sunt nedureroase, totuşi durerile testiculare pot fi primul simptom la circa unul din 5 pacienţi.

În aproximativ 10% dintre cazuri, diagnosticul tumorilor testiculare poate fi întârziat datorită semnelor clinice care sugerează o orhiepididimită.”, explică Conf. Dr. Dragoş Georgescu, medic urolog în cadrul clinicilor Bio-Medica din Bucureşti, pentru Ce se întâmplă, doctore?

Diagnosticul se bazează pe examen clinic, ecografia scrotală, determinarea markerilor tumorali. După stabilirea diagnosticului este obligatorie efectuarea unui bilanţ de extensie a tumorii pron tomografie abdomino-pelvină, toracică, scintigrafie osoasă, RMN etc.

Cele mai multe dintre cazurile de cancer testicular (peste 90%) se dezvoltă în celulele responsabile de producţia speramtozoizilor – celulele germinale. Medicul poate stabili exact localizarea şi tipul de cancer testicular printr-o investigaţie microscopică a piesei operatorii. Celulele germinale se împart, la rândul lor, în seminale şi non-seminale. Cancerele care se dezvoltă în celulele seminale „cresc” şi se răspândesc mai încet şi au o rată de răspuns mai bună la tratamentul complementar. De cealaltă parte, cancerele localizate în celulele non-seminale se dezvoltă şi se răspândesc mai repede. 

Cancerul testicular poate fi tratat prin intervenţie chirurgicală, radioterapie şi chimioterapie, de cele mai multe ori combinate. „Operaţia presupune extirparea testiculului afectat, dar nu prin tăierea scrotului, din cauza riscului de extindere a cancerului, ci prin canalul inghinal. Din motive estetice, poate fi folosită o proteză în scrot pentru a înlocui testiculul extirpat”, adaugă medicul urolog. 

Chimioterapia şi radioterapia sunt metode de tratament adjuvant. Tipul de tratament precum şi schema terapeutică sunt adaptate în funcţie de tipul histologic al tumorii, stadiul, markerii tumorali, rezultatul invesigaţiilor imagistice.

Autoexaminarea, cea mai bună metodă de depistare 

Depistarea precoce a cancerului testicular creşte şansele de supravieţuire cu 90%. De aceea, o importanţă foarte mare o are screeningul. 

„Autoexaminarea testiculelor este indicată periodic, mai ales în cazul bărbaţilor cu istoric familial de cancer testicular, care prezintă riscul cel mai mare. Tumefiacţiile, zonele dure, schimbările de formă, consistenţă sau mărime la nivelul testiculelor pot indica prezenţa cancerului la nivelul testiculelor şi trebuie să vă trimită la medic”, explică Conf. Dr. Dragoş Georgescu, medic urolog. 

 

 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”
Recomandări: