Ioana Maria Moldovan crede în superstiţii şi respectă tradiţiile: merge la colindat şi primeşte colindători

Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea de la Acasă TV va avea un Crăciun de poveste alături de familia ei, în Târgu Mureş. Nu vor lipsi sarmalele, cozonacii, salata de boeuf, dar nici evenimentele ce dau magie sărbătorilor de iarnă. Aşa că, vedeta abia aşteaptă să împodobească bradul şi să îşi ţină de mână jumătatea, la trecerea dintre ani.
  • Publicat:
Ioana Maria Moldovan crede în superstiţii şi respectă tradiţiile: merge la colindat şi primeşte colindători

Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea de la Acasă TV va avea un Crăciun de poveste alături de familia ei, în Târgu Mureş. Nu vor lipsi sarmalele, cozonacii, salata de boeuf, dar nici evenimentele ce dau magie sărbătorilor de iarnă. Aşa că, vedeta abia aşteaptă să împodobească bradul şi să îşi ţină de mână jumătatea, la trecerea dintre ani.

1.Cum petreceţi Crăciunul în acest an?

Iubesc Crăciunul în familie, liniştit, să împodobesc bradul, să colind, să primesc colindători şi să-l aştept pe Moş Crăciun, pentru că încă mai cred în el. E deja o tradiţie ca de Crăciun să fiu la Târgu Mureş, alături de cei dragi. Aşa că, acolo voi fi şi anul acesta.

2.Ce tradiţii respectaţi de Crăciun?

Merg la colindat şi aştept colindători pe care îi răsplătesc cu cozonac şi o pălincă adevărată!

3.Cine pregăteşte masa de Crăciun?

Masa de Crăciun e pregatită de mine, mama şi bunica. Formăm o echipă tare bună şi de fiecare dată primim numai laude.

4.Ce nu lipseşte de pe masa de Crăciun?

De pe masa de Crăciun nu vor lipsi sărmăluţele în foi de varză proaspătă cu mămăligă, friptură de porc, cârnaţi, salata de boeuf, vinete, piftie, şorici, slănină cu ceapa roşie, murături, prăjituri, dar şi cozonaci făcuţi de bunica. Vedeta serii va fi pălinca adevarată de prună făcută de tatăl meu.

5.Când împodobiţi bradul de Crăciun şi cum îl decoraţi?

Bradul de Crăciun îl împodobim în Ajun. Eu, Marian şi tata ne ocupăm de acest lucru. E deja o tradiţie ca beteala, globurile şi luminiţele să fie doar roşii. Ne place nouă tare mult combinaţia verde cu roşu.

În fiecare an, cei care ne-au trecut pragul casei de sărbători ne-au spus că avem un brad de nota zece, sper să fie aşa şi Crăciunul acesta! Tot tradiţia cere ca vârful bradului să-l pun obligatoriu eu.

Evident că nu va lipsi din brad piesa de rezistenţă, un glob în formă de pisică pe care noi îl punem în fiecare an şi avem mare grijă să nu se spargă, pentru că are aproape vârsta mea.

6.Unde şi cum petreceţi Revelionul în acest an?

Cu siguranţă, noaptea dintre ani mă va prinde în Bucureşti. Nu ştiu exact unde pentru că nu am niciun plan de Revelion. Mi se pare o nebunie mult prea mare pentru o singură secundă! Aşa că, poate o să fiu acasa, poate voi merge la o petrecere sau pur şi simplu voi sărbători în stradă. Indiferent unde voi fi, mă voi simţi bine atâta timp cât îi am lângă mine pe cei dragi. 

7.Aveţi vreo superstiţie în noaptea dintre ani?

De Anul Nou, din casă nu-mi lipseşte niciodata vâscul, iar la cumpăna dintre ani îmi ţin strâns jumătatea de mână, ca să-mi meargă bine cu iubirea tot anul şi am bani în buzunar, pentru că se spune că aşa voi avea un an prosper. Superstiţiile continuă şi în prima zi a anului când nu arunc nimic din casă, nici măcar gunoiul, iar prima persoană pe care o primesc în casa e obligatoriu bărbat.

8.Cum vă alegeţi ţinuta pentru Revelion?

În ultimii ani, Revelionul l-am petrecut acasa, asa că ţinuta ideală era cât mai comodă. Anul acesta, simt că mi se pregăteşte ceva. Aşa că, atunci când  voi afla, am să aleg şi tinuta, cu siguranţă asta se va întâmpla pe ultima sută de metri.

9.Ce vă doriţi pentru anul următor?

Ştiu că sună banal, dar singurul lucru pe care mi-l doresc pentru 2013 este să am sănătate, că-i mai bună decât toate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
O noapte de Crăciun cu Ştefan Bănică
O noapte de Crăciun cu Ştefan Bănică
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân