De ce a murit, de fapt, medicul rezident George Tilă de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași

  • Publicat:
De ce a murit, de fapt, medicul rezident George Tilă de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași
De ce a murit, de fapt, medicul rezident George Tilă de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași

A fost făcut public diagnosticul care a condus la moartea lui George Ștefan Tilă, unul din cei doi medici rezidenți de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, care a decedat la finalul lunii martie 2025. Doctorul care a efectuat examenul anatomopatologic a spus că „acest tânăr nu trebuia să moară”.

Boala rară de care suferea George Ștefan Tilă

George Ștefan Tilă, medicul rezident la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, a decedat la doar 31 de ani. El se afla în ultimele zile de rezidențiat la Spitalul Universitar „Sf. Spiridon” din Iași, urmând să profeseze la Bârlad. Mama sa era asistentă în spitalul bârlădean, iar sora acestuia era asistentă șefă în Ambulatoriu.

Potrivit examenului anatomopatologic, el suferea de o boală extrem de rară. Este vorba despre fibroză chistică (FC) sau mucoviscidoza. Conform specialiştilor citați de Vremea Nouă, aceasta este o afecțiune ereditară care cauzează leziuni grave la nivelul plămânilor, sistemului digestiv și a altor organe din corp.

Cum se manifestă fibroza chistică

Această boală afectează mai multe organe, mai ales plămânii și pancreasul și se manifestă prin dezechilibrarea sărurilor și a apei din organism.

„Boala se manifestă în primii ani de viață. Dar sunt și cazuri rare, când este descoperită la vârsta de adult, cum teoretic ar fi în cazul de față”, declară medicii contactați de publicația menționată mai sus.

Doi medici rezidenți de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au murit la distanță de două săptămâni unul față de celălalt.

La două săptămâni de la moartea lui George Ștefan Tilă, un alt coleg de-al lui, medicul rezident Emanuel-Mirel Luca, a fost găsit mort în propria casă duminică, 13 aprilie. Înainte de deces, doctorul de 28 de ani a contractat atât COVID-19, cât şi gripă.

Sursa foto: facebook George Ștefan Tilă

Urmărește CSID.ro pe Google News