Cât de repede iese alcoolul din organism. Ce trebuie să știe fiecare șofer înainte de a urca la volan

Consumul de alcool și condusul nu fac niciodată casă bună. Chiar și cantități mici pot afecta reflexele și capacitatea de a lua decizii rapide, punând în pericol vieți.
  • Publicat:
Cât de repede iese alcoolul din organism. Ce trebuie să știe fiecare șofer înainte de a urca la volan

În România, legislația rutieră este extrem de clară: conducerea sub influența alcoolului este interzisă și aspru sancționată. Cu toate acestea, întrebarea „în cât timp iese alcoolul din organism?” rămâne una dintre cele mai frecvente în rândul șoferilor. Adevărul este că nu există un răspuns universal valabil, deoarece rata de metabolizare a alcoolului diferă de la persoană la persoană, în funcție de mai mulți factori esențiali.

Cât durează eliminarea alcoolului din organism

De regulă, corpul uman are nevoie, în medie, de o oră pentru a metaboliza o unitate de alcool (aproximativ 10-12 grame de alcool pur – echivalentul unui pahar mic de vin, o bere de 330 ml sau 25 ml de băutură spirtoasă). Cu toate acestea, durata exactă variază în funcție de greutatea corporală, vârstă, sex, alimentație și starea generală de sănătate.

Alcoolul poate fi detectat în:

  • sânge: între 6 și 12 ore după consum;
  • aerul expirat: până la 24 de ore;
  • urină: între 12 și 80 de ore, în funcție de testul folosit;
  • salivă: până la 48 de ore;
  • firul de păr: până la 90 de zile.

Așadar, chiar dacă senzația de amețeală a dispărut și te simți „apt” să conduci, organismul tău ar putea încă să conțină urme de alcool suficient de mari pentru a fi detectate de aparatele etilotest.

Ce influențează rata de eliminare a alcoolului

Procesul de metabolizare este influențat de:

  • Greutatea corporală: persoanele mai slabe au, de regulă, o alcoolemie mai mare și elimină mai greu alcoolul;
  • Vârsta: odată cu înaintarea în vârstă, ficatul procesează mai lent alcoolul;
  • Sexul: femeile, în general, metabolizează alcoolul mai lent decât bărbații;
  • Alimentația: consumul de alcool pe stomacul gol duce la o absorbție rapidă (30 de minute), în timp ce dacă ai mâncat, vârful alcoolemiei este atins abia după 2 ore.

Metode pentru a accelera eliminarea alcoolului

Deși nu există un remediu miraculos pentru „a trece mai repede alcoolul”, anumite practici pot ajuta organismul să se recupereze:

  • Hidratare intensă – bea multă apă pentru a compensa deshidratarea cauzată de alcool;
  • Alimentație echilibrată – alimentele bogate în grăsimi sănătoase, carbohidrați complecși, vitamina B și magneziu pot sprijini detoxifierea;
  • Odihnă – somnul este esențial pentru refacerea ficatului și a întregului organism.

Este important de menționat că băuturile spirtoase, lichiorurile și cocktailurile complexe se elimină cel mai greu, datorită concentrației mari de alcool și ingredientelor adiționale.

Sancțiunile legale pentru conducerea sub influența alcoolului

Legislația rutieră din România este strictă:

  • Dacă alcoolemia este între 0.1 și 0.4 mg/l în aerul expirat (sau 0.2 – 0.5 g/l în sânge), șoferul riscă suspendarea permisului pentru 90 – 180 de zile și o amendă contravențională.
  • Dacă alcoolemia depășește 0.5 g/l în sânge, fapta este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă penală.

Alcoolul nu are ce căuta în combinație cu volanul. Chiar dacă ai consumat „doar un pahar” și te simți bine, nu înseamnă că ești și legal în regulă. Testele poliției pot detecta urmele de alcool mult după dispariția simptomelor. De aceea, cea mai sigură decizie este să nu conduci deloc în ziua în care ai consumat alcool sau să aștepți cel puțin 24 de ore, în funcție de cantitatea băută.

Sursă foto – Mint_Images / Envato

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult