Valiza ideală pentru vacanţă. Bonus: sfaturi de la Andreea Raicu

O vacanţă reuşită are nevoie de o valiză bine organizată? Da şi nu. Dacă vă hotărâţi să plecaţi într-o vacanţă pe neaşteptate, puteţi să vă descurcaţi la faţa locului cu cele necesare. Dacă însă vă place confortul şi doriţi să deţineţi controlul asupra a cât mai multe situaţii puteţi ţine cont de câteva sfaturi atunci când faceţi bagajele.
Valiza ideală pentru vacanţă. Bonus: sfaturi de la Andreea Raicu

O vacanţă reuşită are nevoie de o valiză bine organizată? Da şi nu. Dacă vă hotărâţi să plecaţi într-o vacanţă pe neaşteptate, puteţi să vă descurcaţi la faţa locului cu cele necesare. Dacă însă vă place confortul şi doriţi să deţineţi controlul asupra a cât mai multe situaţii puteţi ţine cont de câteva sfaturi atunci când faceţi bagajele.

Mărimea valizei – ideal ar fi ca mărimea acesteia să fie direct proporţională cu numărul zilelor de vacanţă. Dacă stăm 3 zile să avem o valiză ce poate fi luată în cabina avionului. Este important că valiza să aibă rotile, pentru a nu o căra foarte mult. Dacă însă alegi o staţiune cu străduţe înguste, pietruite – încearcă să nu o îngreunezi inutil.
Ce pui în valiză: în primul rând trebuie să ţinem cont de temperaturile locaţiei în care vom merge, iar vestimentaţia să fie în acord cu acestea. De asemenea, este foarte important să ţinem cont de religia ţării în care mergem şi dacă este cazul să respectăm reguli de bază. Atenţie la ţările musulmane (nu sunt indicate: rochii, fuste scurte, pantaloni scurţi, costumele de baie în două piese – domnii nu trebuie sa poarte maiouri, bermude in locurile publice – sunt indicate hainele decente).

Câte ţinute?
Nu are sens să luăm după noi foarte multe, gen stai 7 zile, ai 7 ţinute diferite. Este ideal să pui în valiză haine pe care le asortezi între ele. Chiar dacă este cald este nevoie şi de o cămaşă cu mânecă lungă pentru seară.

Încălţămintea trebuie să fie comodă, însă pentru doamne recomand şi o pereche de sandale cu toc (sigur vor avea parte de o cină romantică ori vor merge într-un club).

Cum împachetezi?
În ceea ce priveşte modul în care aşezi lucrurile în bagaj, poţi avea ca sursă de inspiraţie păpuşile ruseşti Matrioska. Asta înseamnă să împachetezi lucrurile unele în altele. Poţi pune de exemplu, trusa de machiaj în buzunarul ruscacului, şosetele în pantofi, lenjeria în cupele sutienului. Un alt pont excelent pe care îl vei auzi de la oricine călătoreşte mult este să-ţi rulezi hainele ca şi cum ai face clătite: eviţi şifonarea şi câştigi şi mai mult spaţiu.

Nepărat de pus în valiză (sau de cumpărat de la faţa locului) pălărie de soare.

În bagajul de mână sau în poşetă: camera foto, ochelari de soare.

Trusa de frumuseţe?

Ar fi ideal să conţină – miniaturi (cremă, şampon etc) dar şi câteva pastille: antialergice, antiinflamatoare, crema de soare cu SPF înalt.Trebuie să laşi puţin loc liber în valiza pentru suveniruri şi cumpărături.
Pentru că este pasionată de călătorii, am întrebat-o pe Andreea Raicu despre cum arată valiza ei.
CSÎD: Cum arată valiza ta de vacanţă?
Andreea Raicu: E din ce în ce mai mică! Aveam o perioadă când plecam cu foarte multe lucruri după mine! Apoi am învăţat că nu are absolut niciun rost să car după mine lucruri pe care nu o să le îmbrac. Câte haine poţi purta în şapte zile să zicem? De câte ori să te schimbi? Chiar în ultima vacanţă am avut o experienţă foarte interesantă: înainte să plec, scosesem nişte haine din dulap pe care voiam să le iau cu mine, dar menajera mea a uitat pur şi simplu să mi le pună în bagaj. Când am ajuns acolo, mi s-a stricat şi telefonul. Teoretic, era o situaţie în care ar fi trebuit să mă enervez, să mă supăr că vacanţa nu era conform planului – ei bine, nu am avut nicio problemă! M-am adaptat fără niciun efort nu numai cu mai puţine haine, ci şi fără telefon!
CSÎD: Câte costume de baie ai?
Andreea Raicu: Nu am stat niciodată să le număr… multe… De foarte multe ori mi s-a întâmplat să plec undeva fără să-mi pun costumul de baie în bagaj, dar odată ajunsă la destinaţie să constat că am nevoie de unul. Aşa că de foarte multe ori sunt nevoită să-mi cumpăr costum de baie astfel încât numărul lor creşte constant!
CSÎD: Care sunt cele mai frumoase 5 locuri din lume pe care le-ai vizitat?
Andreea Raicu: Maldive, Seychelles, Brazilia, Toscana, Petra.

Recomandări: