Vaccin anti-HPV gratuit pentru imunizarea fetelor de 11-14 ani, în cabinetele medicilor de familie

21.05.2021
Vaccin anti-HPV gratuit pentru imunizarea fetelor de 11-14 ani, în cabinetele medicilor de familie
Sursa foto: Shutterstock

Ministerul Sănătății anunță că a distribuit 40.000 de doze de vaccin anti-HPV către direcțiile de sănătate publică, în scopul imunizării fetelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani.

Dr. Raluca Zoițanu, medic de familie și președinte al Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, a confirmat informația și a scris pe pagina sa de Facebook că deja a vaccinat câteva adolescente.

Confirm! DSP București ne-a și anunțat luni că au venit dozele de vaccin anti-HPV pentru cererile făcute de părinți în perioada ianuarie-iunie 2020(…) Miercuri am vaccinat prima adolescentă de 14 ani. A venit foarte entuziasmată la vaccin împreună cu mama ei, care a spus că urmează să își cumpere și ea vaccinul! Astăzi am mai vaccinat două fete de 12 ani, și ele la fel de încântate, însoțite tot de mamele lor. Om cu om învingem și infecția cu HPV, și cancerul de col uterin!

Dr. Claudia Dobocan, despre vaccinul anti-HPV

Dr. Claudia Dobocan, medic neonatolog la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „MS Curie”, a explicat pe pagina sa de Facebook cum se administrează vaccinul anti-HPV la copii, dar și la adulți, precum și modul de transmitere a infecției cu HPV.

Vaccinul Gardasil 9, produs de compania Merk, protejează contra infecției cu 9 dintre tulpinile HPV (Virusul Papilloma Uman). Cele cuprinse în vaccin sunt cele mai frecvente tulpini oncogene, adică producătoare de cancere.

Este singurul vaccin care protejează împotriva dezvoltării unui tip de cancer: cancere de col uterin, de vulvă, de penis sau de cap și gât, care iau naștere ca rezultat al modificărilor induse de virus la nivelul celulelor pe care le colonizează.

Vaccinul anti-HPV, gratuit doar pentru copii sub 14 ani

Vaccinul anti-HPV este autorizat pentru inocularea persoanelor de ambele sexe, cu vârste cuprinse între 9 și 45 de ani.

În România se oferă gratuit, în baza unei solicitări formulate de către părinți, medicilor de familie, numai fetelor cu vârste între 11 și 14 ani.

Copiilor mai mici de 14 ani li se administrează două doze, la distanța de minimum 6 luni, maximum 1 an.

Persoanelor cu vârste cuprinse între 14 și 45 de ani li se administrează 3 doze:

  • Prima doză
  • A doua doză, la 1-2 luni de la prima
  • A treia doză la 3-6 luni de la a doua

Întreaga schemă de vaccinare trebuie administrată în decurs de 1 an. Prețul este, din păcate, mare: 650 de lei/doză.

Vaccinul are cea mai mare eficiență atunci când este administrat înaintea contaminării virale, deci înaintea primului contact sexual de orice fel. Administrat după începerea vieții sexuale, are capacitatea remarcabilă de a încetini rata mutațiilor genetice cauzatoare de cancere, deci rămâne util!

Este unul dintre cele mai contestate vaccinuri, motivele invocate de contestatari fiind acela că dacă tinerii se vor vaccina, ei se vor simți protejați față de această contaminare cu transmitere sexuală, ceea ce va conduce la rate mai mari de „libertinaj” și de „conduite sexuale deviante”, spune dr. Claudia Dobocan.

Infecția cu HPV: mod de transmitere și simptome

Virusul se întâlnește aproape la toate persoanele care au avut contact sexual, de orice fel, măcar o dată în viață, iar majoritatea organismelor umane competente din punct de vedere imunitar reușesc să țină infecția sub control.

O analogie cu herpesul cauzator de bășici este foarte exactă: toți îl avem, însă în majoritatea timpului organismul are resursa și puterea de a-l ține sub control, în stare latentă/dormantă.

HPV cauzează, în funcție de tulpină, fie veruci (negi), genitali sau pe alte zone din corp, fie cancere (de col uterin, vulvare, peniene, anale, orale, de căi respiratorii superioare).

Se ia prin atingere, astfel că purtarea prezervativului NU protejează!

Se poate lua prin atingere cu mâna, de la un organ genital la altul, deci prin contact sexual non-penetrant. Acest lucru înseamnă că adolescentele care doresc să-și mențină himenul intact se pot contamina și pot disemina foarte ușor infecția.

Se ia prin sex oral, prin sex anal, prin stimularea cu mâna a organelor genitale.

Se mai ia și prin actul nașterii, de la mamă infectată la copil. Cauzează veruci veneriene (negi) iar în literatură au fost descrise câteva cazuri de cancer neonatal de căi respiratorii, dezvoltat prin însămânțarea copilului cu celule canceroase materne, în timpul unei nașteri vaginale, adaugă dr. Claudia Dobocan.

Probabilitatea de a fi infectat cu o tulpină virală este mai mare cu cât numărul de parteneri sexuali avuți este mai mare.

Importanța testului Babeș-Papanicolau în depistarea precoce a cancerului de col uterin

Cancerele de col uterin sunt cauzate aproape exclusiv de infecția cu HPV, suprapusă peste o breșă în imunitatea individului. Această breșă imunitară este comună tuturor cancerelor: când patrula imunitară a organismului obosește, bolile de tot felul își intră în drepturi. Sunt nenumărate perioadele sau stările când acest lucru de întâmplă: oboseala extremă, nutriție slab calitativă, o mare supărare etc.

Societatea noastră este fruntașă la mortalitatea prin acest cancer. S-ar putea descoperi din timp, prin screening Babeș-Papanicolaou, dar politicile de sănătate publică ce vizează acest aspect lasă de dorit, iar campaniile de conștientizare nu ajung la publicul-țintă.

Infecția cu HPV afectează preponderent femeile de vârsta a doua și a treia. Mamele și bunicile noastre!

Am menționat că este o boală cu transmitere strict sexuală, și probabil veți gândi că probabil categoria mai sus menționată nu a prins epoca eliberării sexuale a femeii. Foarte adevărat, până înainte de Revoluție, plăcerea sexuală și asumarea libertății sexuale a femeii erau tabu, însă libertinajul sexual al bărbaților era foarte acceptat și chiar încurajat de societate: era normal ca bărbatul să mai „calce în lături”.

În plus, în epoca în care singura modalitate de evitare a sarcinii era abstinența, multe femei au acceptat acest tip de escapade: era unanim acceptat că bărbatul „are nevoi sexuale de nestăvilit” pe care este bine să fie lăsat a și le satisface. Cu altă femeie, alta decât soția de acasă, o femeie care să își asume riscul unei sarcini.

Acest tip de conduită socio-sexuală a dus la transformarea mamelor și bunicilor noastre în victime inocente. Ele au fost infectate cu tulpini oncogene de HPV, deși aveau parteneri unici sau practicau abstinența pentru perioade îndelungate.

Să revenim la vremurile în care trăim!

Instabilitatea cuplurilor și a familiilor atinge, probabil, cele mai înalte niveluri din istorie.

Nu cred că tinerii își încep viața sexuală mai devreme decât o făceau înainte (pe vremuri, fetele deja aveau primul copil în adolescență), însă atât femeile cât și bărbații ajung să aibă multipli parteneri sexuali de-a lungul vieții.

Nu cred că o educație (a se interpreta „sperietură”) moral-religioasă este de ajutor: în multe familii religioase, deși femeia este „castă”, bărbatul nu este. Iar acest lucru se întâmplă și în familiile de preoți sau pastori.

Copiii proveniți din astfel de familii, ajunși la adolescență, pot trece prin episoade de rebeliune care îi pun într-un pericol mai mare decât pe colegii lor care provin din familii mai deschise și mai liberale, la care se pot întoarce pentru a-și primi colacul de salvare.

În definitiv, suntem ființe sexuale încă de la naștere! Poate ați observat cum bebelușii își duc mânuțele la zonele genitale, când îi îmbăiem sau când le schimbăm scutecele. De ce o fac!? Pentru că se descoperă, și pentru că le place ceea ce descoperă.

Sexualitate, dorința și libidoul, natura ideației sexuale, sunt caracteristici determinate, în mod primar, genetic. Educația moral-religioasă de natură a ponegri aceste caracteristici umane definitorii speciei nu face decât să nască patologie a vieții sexuale, psihopatologie și chiar morbiditate (boală) psihiatrică.

Așadar, singurele șanse pentru conservarea sănătății individuale și a societății ca întreg este educația pentru sănătate și responsabilizarea fiecărui membru al comunității, în parte, conchide dr. Claudia Dobocan.

2.000 de românce își pierd viața, în fiecare an, din cauza cancerului de col uterin

Potrivit Societății Române de Microbiologie, cancerul de col uterin este a doua cauză de mortalitate prin cancer în rândul româncelor și principala cauză de mortalitate pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani.

În fiecare an, în România, peste 4.300 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, în timp ce aproape 2.000 pierd lupta cu această boală. Alte 500 de cazuri noi de cancer vulvar, vaginal, penian, anal și orofaringian, atribuibile infecției cu HPV, sunt diagnosticate în fiecare an, în România, atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă campanii de vaccinare a fetelor din grupa de vârstă 11-14 ani, însă sunt țări (Marea Britanie și Australia) care au extins vaccinarea și la băieți, care sunt și ei purtători ai virusului, sau care au extins vaccinarea până la vârsta de 45 de ani, atât la femei, cât și la bărbați (Statele Unite ale Americii).

Alexandru Rafila explică de ce a eșuat campania de vaccinare împotriva HPV începută în 2008

În România, prima campanie de vaccinare anti-HPV, în 2008-2009, a fost un eșec, din cauza comunicării deficitare din partea autorităților, dar și a atacurilor constante din partea grupurilor antivaccinare.

În țările în care acest program de vaccinare s-a introdus în urmă cu zece ani s-au înregistrat scăderi semnificative ale cazurilor cu infecții și a incidențelor leziunilor precanceroase produse de aceste infecții.

Cred că exemplul pe care îl pot da este Australia sau Danemarca, unde este o problemă de sănătate aproape eradicată, ar trebui să constituie un element de încredere pentru administrația de sănătate, pentru profesioniști, dar și pentru populația largă, spune Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

Medicul a explicat de ce a eșuat campania de vaccinare împotriva HPV începută în 2008:

A fost o campanie total nepregătită, fără informarea profesioniștilor, fără informarea pentru public și practic vaccinul a apărut fără ca lumea să știe despre ce este vorba. Cred că trebuie să ne concentrăm ca să putem oferi răspuns la toate întrebările populației, să pregătim medicii de familie și împreună cu alți specialiști să putem face o echipă multidisciplinară, care să ofere răspunsuri la întrebările care ar putea să apară cu privire la vaccinare, a adăugat medicul.

El a amintit că la nivel global s-au vaccinat zeci de milioane de fete, marea majoritate dintre ele ajungând la vârsta maturității fără a avea cancer de col uterin.

Probabil că este unul dintre vaccinurile cele mai sigure și cu efecte remarcabile în ceea ce privește protecția împotriva unei infecții, iar acum mă refer la infecția cu virusul papilloma, a mai spus Rafila.

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic informații despre diverse afecțiuni, alimentație, ... citește mai mult
Recomandare video
Dr. Raluca Oprea: dieta echilibrată, primul pas în tratamentul ficatului gras