Substanța din produsele care dizolvă grăsimea de pe aragaz, un pericol pentru creier

Evitați produsele de curățenie care conțin această substanță. Studiile arată că e foarte toxică. Distruge neuronii și ne îmbolnăvește de cancer.
  • Publicat:
Substanța din produsele care dizolvă grăsimea de pe aragaz, un pericol pentru creier
Substanța din produsele de curățenie care ne îmbolnăvește de Parkinson. Foto: Shutterstock

Substanța chimică numită tricloretilenă sau TCE, folosită în unele produse de curățenie (cum ar fi cele pentru degresare sau spălarea uscată a hainelor), ar putea crește riscul îmbolnăvirii creierului.

Mai precis, cercetătorii spun că expunerea prelungită la această substanță ar fi o cauză a bolii Parkinson, o tulburare neurodegenerativă de care suferă peste 6 milioane de oameni la nivel mondial și care distruge neuronii, crescând inclusiv riscul de demență.

Substanța care ne omoară neuronii și ne îmbolnăvește de cancer

Deși substanța cu pricina este interzisă în multe țări, există încă produse de curățenie care o conțin și care sunt în continuare comercializate și folosite în multe gospodării, fără ca oamenii să fie conștienți de pericolul la care se expun.

Alte produse în care poate fi adăugată tricloretilena sunt: șervețelele dezinfectante, aerosolii, soluțiile pentru îndepărtarea vopselei, adezivii tip spray, soluțiile pentru curățarea covoarelor sau îndepărtarea petelor.

Foto: Shutterstock

În trecut, TCE era folosită în procedura de anestezie locală sau inhalatori. Din cauza riscurilor constatate, FDA a decis interzicerea folosirii acestei substanțe începând din 1977, potrivit CDC.

De mai bine de un deceniu, unii oameni de știință susțin că TCE ar putea fi o cauză mai puțin cunoscută a bolii Parkinson, însă doar recent s-au adus și dovezi în sprijinul acestei afirmații.

Cercetătorii au analizat mai multe cazuri de boală Parkinson și au descoperit că în anumite situații e foarte probabil să fi fost declanșată de o substanță chimică folosită (sau la care au fost expuși) pe termen lung de pacienții respectivi, și anume tricloretilena. Ei susțin că riscul de a face boala Parkinson este de 5 ori mai mare dacă ne expunem la această substanță în mod repetat și pe termen lung, scrie psychiatrist.com.

Cele mai vulnerabile categorii de persoane sunt, potrivit savanților, cele care lucrează în mediile unde sunt prelucrate produsele care conțin acea substanță, dar și cele care locuiesc în preajma unor astfel de fabrici, deoarece TCE poate contamina solul și apele subterane.

La risc sunt și persoanele care folosesc mult prea frecvent produse degresante pentru înlăturarea grăsimii arse de pe suprafețele din bucătărie, precum și mecanicii, vidanjorii și cei care lucrează cu pesticide și vopseluri.

Conform studiului publicat recent în Journal of Parkinson’s Disease, expunerea pe termen lung la substanța TCE irită plămânii și pielea, provoacă amețeli, dureri de cap, somnolență, confuzie, greață.

De asemenea, TCE este considerată cancerigenă, expunerea prelungită fiind cunoscută pentru creșterea riscului de limfom non-Hodgkin, cancer de ficat de sau de rinichi, se arată într-un articol prezentat pe cancer.gov.

Ce semne dă boala Parkinson

Boala Parkinson duce la distrugerea lentă și progresivă a neuronilor din substanța neagră, parte a unei zone a creierului numită ganglioni bazali.

Ca urmare a scăderii nivelului de dopamină, unul dintre neurotransmițători importanți pentru controlul activităților motorii, bolnavii căpătă, în timp, gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremor, viteză de reacție încetinită și tulburări de echilibru.

Pe lângă dopamină, mai sunt implicați în generarea altor simptome, non-motorii, și alți neuromediatori, substanțe ce asigură transmisia informației de la un neuron la altul, cum ar fi serotonina, noradrenalina și acetilcolina.

Astfel, pacienții cu boala Parkinson prezintă și simptome invizibile pentru cei din jur, cum ar fi anxietatea, depresia, declinul cognitiv sau demența, halucinațiile vizuale, tulburările somnului cu mișcări oculare rapide, pierderea mirosului, constipația, hipotensiunea ortostatică (scăderea tensiunii la ridicarea din poziția culcat în picioare), tulburări de dinamică sexuală etc.

Citește și: 50-80% dintre pacienții cu boală Parkinson pot dezvolta demență în 10-15 ani de la diagnostic

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru
Senior Editor - Paula Rotaru
Senior Editor, [email protected] S-a alăturat echipei Ce se întâmplă, Doctore? în anul 2013. În timp, CSID a devenit a doua sa familie, care cuprinde o mână de oameni pasionați de scris și preocupați de starea de bine a românilor. Ține legătura cu medici din toate domeniile și ... citește mai mult
Recomandare video
Cum se tratează multimodal cancerul colorectal
Recomandări: