Pubertatea precoce, în atenţia oamenilor de ştiinţă

Organismul copiilor din prezent se dezvoltă într-un ritm mult mai decât alert în mod normal, spre deosebire de cei de acum 15-20 de ani de exemplu, iar cercetătorii iau atitudine şi încearcă să afle care sunt cauzele exacte ale apariţiei pubertăţii precoce.
Pubertatea precoce, în atenţia oamenilor de ştiinţă

Organismul copiilor se dezvoltă în prezent într-un ritm mult mai decât alert în mod normal, spre deosebire de cei de acum 15-20 de ani de exemplu, iar cercetătorii iau atitudine şi încearcă să afle care sunt cauzele exacte ale instalării pubertăţii precoce.

Apariţia menstrei, a coşurilor, a sânilor  şi a părului pubian la vârste mai mici de 13 ani sunt principalele semne de pubertate precoce iar principala cauza suspectata este stilul de viaţă al mamei în timpul sarcinii. Mai exact, regimul alimentar, fumatul, lipsa de mişcare, administrarea anumitor medicamente şi stresul în sarcină ar fi cele care declanşează un dezechilibru hormonal al fetusului, cauzând apariţia timpurie a pubertăţii.

Pentru a se afla cu exactitate cauzele, dar şi pentru a observa dezvoltarea şi schimbările corpului pe parcursul pubertăţii, specialiştii de la Universitatea Aarhus din Danemarca vor analiza peste 22.500 de copii şi adolescenţi.

Rezultatele care urmează a fi obţinute prin intermediul acestui studiu sunt deosebit de importante deoarece în trecut au fost descoperite legături, confirmate prin studii, conform cărora adolescenţii care intră la pubertate timpuriu sunt mai predispuşi la obezitate, prezintă o mai mare rezistenţă la insulină, ceea ce creşte riscurile de a face diabet, şi sunt mai expuşi riscului de a dezvolta anumite forme de cancer cauzate de dezechilibrul hormonal.


 

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Dr. Silvia Chiotoroiu: tratamentul modern pentru cataractă
Recomandări:
Depresia, detectată direct de pe telefon
Depresia, detectată direct de pe telefon
Activitatea fizică arde mai puține calorii decât te-ai fi așteptat STUDIU
Activitatea fizică arde mai puține calorii decât te-ai fi așteptat STUDIU