Pierzi kilograme, câştigi memorie, susţin oamenii de ştiinţă

Iată încă un motiv în plus să scapi de surplusul de kilograme, pe lângă aspectul estetic şi cel de prevenţie împotriva bolilor cardiovasculare: experţii au descoperit că excesul ponderal ne poate afecta memoria.

Cercetătorii suedezi de la Universitatea Umea au realizat un experiment prin care au constatat că doamnele care au un regim alimentar echilibrat şi îşi menţin greutatea în limite normale au memorie mai bună şi se descurcă mai bine în a-şi aminti detalii.

Concret, 20 de femei supraponderale, cu vârsta medie de 61 de ani, au urmat o dietă pe o perioadă de 6 luni, timp în care abilităţile lor cognitive au fost verificate printr-o serie de teste.

Participantelor li s-a solicitat să memoreze la începutul perioadei de studiu o serie de nume şi de feţe, iar ulterior, la finalul cercetării, li s-a cerut să-şi amintească litera de la începutul fiecărui nume şi să-l asocieze cu chipul persoanei în cauză.
Rezultatele obţinute au indicat faptul că femeile care aveau o greutate normală au dat răspunsuri corecte, deci memoria lor a fost mult mai bună, după cum au constatat şi experţii, care au observat o activitate cerebrală mai intensă în timpul testelor.