Particule de plastic în scaunul bebelușilor (studiu)

Un studiu a arătat că în scaunul bebelușilor sunt particule de plastic.
11.11.2021
Particule de plastic în scaunul bebelușilor (studiu)

Știați că în scaunul bebelușilor există particule minuscule de plastic? Studii recente spun că la bebeluși s-a descoperit o concentrație chiar mai mare decât în rândul adulților. Iată ce ar trebui să știi despre plasticul din fecalele beblușilor – plus pașii pe care îi poți face pentru a reduce această problemă:

În scaunele bebelușilor există microplastice, potrivit unor noi cercetări care sugerează că micuții pot fi expuși la niveluri mai mari din aceste particule de plastic spre deosebire de adulți. Într-un mic studiu pilot desfășurat în cadrul Universității din New York, secția de Medicină, cercetătorii au testat probe de scaun de la trei nou-născuți, șase sugari și 10 adulți pentru două tipuri de materiale plastice, polietilen tereftalat (PET) și policarbonat (PC). În urma rezultatelor, au descoperit microplastice în două dintre probele de nou-născuți și în toate probele pentru sugari și adulți, inclusiv concentrații mai mari de PET în scaunul sugarilor spre deosebire de scaunul adulților.

Explicația data de cerectători este că sugarii și copiii mici sunt expuși la materiale plastice de tipul jucăriilor, dispozitivelor de dentiție, biberoanelor și lingurilor pe care le bagă în gură din dorința de a le explora. Există cercetări anterioare care au arătat că microplasticele se găsesc și în placentă, acestea pătrunzând cumva în fluxul sanguine.

Nu mai e nevoie să subliniem faptul că plasticul este o problemă globală. Iar microplasticele – acele particule minuscule de plastic din mediu pot proveni din articole de unică folosință aruncate, cum ar fi sticlele de apă sau paiele. Există, însă, și microplastice în obiectele uzuale de uz casnic, cum ar fi cosmeticele, detergenții și vopselele. Acestea nu numai că provoacă poluarea mediului, dar ajung și în alimentele noastre, în apă și chiar în praful din interior. Pot trece prin tractul digestiv, dar nu se știe încă dacă provoacă sau nu probleme de sănătăte.

Ce pot face părinții în legătură cu microplasticele?

Plasticul este atât de comun în viețile noastre și în casele noastre, încât este imposibil să-l evităm complet. Dar există câteva lucruri pe care le putem face, cum ar fi reducerea folosirii unui număr foarte mare de jucării din plastic (mai degrabă jucăriile ar trebui să fie înlocuite cu lemn, bambus și pânze sau bumbac) și împiedicarea bebelușului să bage obiectele de plastic în gură ori de câte ori este posibil acest lucru.

Mai puțin plastic în viața noastră

Iată câteva ide ice te pot ajuta să renunți la plasticul omniprezent: schimbarea recipientelor din plastic pentru depozitarea alimentelor cu cele din sticlă, evitarea încălzirii alimentelor sau a lichidelor în vase din plastic, mai ales atunci când hrănești copilul, alegerea foliilor alimentare acoperite cu pânză sau ceară de albine în loc de clasicul plastic, folosirea sticlelor de apă din oțel inoxidabil sau sticlă, în loc de plastic.

Iată și câteva modalități prin care poți contribui la reducerea microplasticelor din mediu:

Încearcă să reduci risipa totală prin achiziționarea de articole second-hand, utilizate moderat pentru bebeluș sau copil, atunci când este posibil, cum ar fi cărucioare și/ sau scaune înalte.
Schimbă paiele de plastic cu cele concepute din oțel inoxidabil și nu folosi paiele când ești afară.
Adu-ți propriile recipiente reutilizabile la restaurante pentru resturile pe care dorești să le iei la pachet.
Folosește pungi reutilizabile din pânză pentru produsele alimentare, la magazin.
Cumpără mai frecvent la vrac, dacă ai posibilitatea, pentru a reduce deșeurile de ambalaje alimentare din locuință!

 

Bianca Poptean
Bianca Poptean
Sunt deja 10 ani de când scriu pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea ... citește mai mult
Recomandare video
Dr. Simona Fătulescu: ce probleme pot ascunde durerile de genunchi