Pacienţii cu scleroză multiplă din România au acum acces compensat la un medicament inovator

Scleroza multiplă este considerată cea mai invalidantă boală a tinerilor, iar în România sunt afectate peste 7500 persoane.
05.06.2020 | Redactia CSID
Pacienţii cu scleroză multiplă din România au acum acces compensat la un medicament inovator
Pacienţii cu scleroza multiplă din România au acum acces compensat la un medicament inovator, foto Shutterstock

În ţara noastră, scleroza multiplă afectează peste 7.500 de persoane, 70% fiind femei. Dintre acestea, circa 5.000 au accesat sistemul public de sănătate, având aşadar boala activă. Din fericire, în România scleroza multiplă este o boală rară, ea rămâne cea mai invalidantă afecţiune a adultului tânăr. Vârsta medie la momentul diagnosticării este de 37 de ani.

Într-o conferinţă de presă online s-a anunţat că începând cu 1 iunie, persoanele cu scleroză multiplă din România au acces la un medicament produs de compania Roche şi destinat adulţilor cu forme recurente de scleroză multiplă (SMR), cu boală activă, definită prin caracteristici clinice sau imagistice.

Cum pot intra în posesia medicamentului nou pacienţii cu scleroză multiplă activă?

Terapia este disponibilă pacienţilor în regim compensat, prin Programul Naţional de Neurologie. Pacienţii diagnosticaţi cu forma primar progresivă (SMPP) a bolii vor putea beneficia de asemenea de acest tratament, singurul tratament aprobat pentru această formă a bolii, începând cu 1 septembrie, după finalizarea unor paşi necesari de reglementare.
La nivel global, peste 160.000 de pacienţi au fost trataţi până acum cu acest medicament, care este singura terapie cu administrare o dată la şase luni, indicată atât pentru scleroza multiplă recurent remisivă, cât şi pentru tratamentul sclerozei multiple primar progresive.

Cum acţionează terapiile moderne pentru ţinerea sub control a sclerozei multiple?

Terapiile moderne care au demonstrat încetinirea progresiei bolii (scăderea deteriorării funcţiilor motorii, scăderea deteriorării cognitive) au un rol important în ameliorarea vieţii persoanelor diagnosticate cu scleroză multiplă. În plus, tratamentele cu perioadă lungă între administrări conferă pacientului avantaje multiple: 1. mai puţine reacţii adverse pe un an de zile; 2. lipsa reacţiilor adverse între administrări; 3. libertatea pacientului, care nu mai este dependent de administrarea zilnică sau cu frecvenţă la 2-3 zile a tratamentului. Este esenţial ca pacienţii să discute cu medicul curant posibilităţile de tratament şi să fie diagnositcaţi cât mai devreme şi, odată cu stabilirea diagnosticului, să aibă acces la tratamentul indicat pe forma respectivă de boală.” a declarat Dr. Armand Frăsineanu, medic primar neurolog, Spitalul Clinic Colentina.