Nuditatea îmbunătățește calitatea somnului

Specialiștii au descoperit că dormitul fără haine ajută la îmbunătățirea calității somnului, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților.
26.02.2021
Nuditatea îmbunătățește calitatea somnului
Nuditatea îmbunătățește calitatea somnului

La nivel global, ”cum să dormi” are patru milioane de căutări pe Google, pe lună. Știm că înainte de a merge la somn, anumite activități ne ajută să ne relaxăm, dar putem oare îmbunătăți calitatea somnului prin eliminarea pijamalelor, de exemplu?

Cum ne strică pijamaua calitatea somnului?

TheDozyOwl.co.uk a condus un studiu în urmă cu câteva luni, la care au luat parte 2.680 de voluntari din întreaga lume care au fost înregistrați în timpul somnului prin mișcarea Rapid Eye Movement (REM) care trebuie să varieze între 20% și 25%. Astfel, specialiștii au descoperit că dormitul fără haine crește acest REM cel mai mult, fiind obținut un scor de 26.5%. În rândul bărbaților s-a obținut un scor de 27%, în timp ce în rândul femeilor s-a obținut un scor de 26%.

Pe de altă parte, tricourile și pantalonii scurți ajută și ele la îmbunătățirea calității somnului, obținându-se astfel un scor de 26%. Femeile care dormeau în tipul acesta de pijamale aveau un scor de 27%, iar bărbații au înregistrat un scor de 25%, pe noapte.

Un alt mod de a mai dormi este în boxeri sau lenjerie intimă, unde o treime dintre participanți au înregistrat o îmbunătățire a somnului cu 25.5%. Faptul că dormeau la bustul gol a ajutat ca bărbații să ajungă la un scor de 27%, în timp ce femeile au obținut un scor de 24%. În contrast, tricourile și pantalonii lungi ar trebui evitate, pentru că voluntarii au înregistrat un scor de 17.5%. Atât femeile (18%), cât și bărbații (17%) au obținut un scor sub media recomandată.

De asemenea, pe locul doi se clasează clasicul halat de baie, cu o medie de 19%.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Dr. Laura Ciutacu, SANADOR: teste și analize înainte de sarcină