Nu evitaţi cartofii şi conopida – sunt importante surse de nutrienţi

Conopida, ceapa, ciupercile, ridichile, ţelina şi, în general, legumele de culoare albă furnizează o cantitate la fel de impresionantă de substanţe nutritive esenţiale şi fibre, potasiu, magneziu şi vitamina C precum legumele colorate.
Nu evitaţi cartofii şi conopida – sunt importante surse de nutrienţi

Conopida, ceapa, ciupercile, ridichile, ţelina şi, în general, legumele de culoare albă furnizează o cantitate la fel de impresionantă de substanţe nutritive esenţiale şi fibre, potasiu, magneziu şi vitamina C precum legumele colorate.


Autorii acestui studiu de specialitate, cercetători de la Universitatea Purdue din Indiana, Statele Unite, susţin prin aceste concluzii că este important să ne amintim că „nu culoarea este cea care prezice neapărat calităţile nutritive ale unei legume şi că ar trebui să includem mai des în alimentaţie varietăţi de legume, indiferent de culoarea acestora, pentru că beneficiile sunt aceleaşi”.


Cea mai accesibilă legumă, dacă analizăm şi nivelul de trai al românilor, este vestitul şi umilul cartof, preparat în diverse feluri, dar atât de adorat de către pofticioşi.

Însă nu trebuie să uităm că, pe lângă gustul bun, cartoful este şi un important furnizor de carbohidraţi, care ne oferă energia de care avem nevoie, vitamina C şi fibre, care conferă senzaţia de saţietate. De asemenea, cartoful conţine amidon, care este adjuvant în problemele digestive, are efect anticancerigen şi reduce nivelul de colesterol din organism.


Nu mai puţin importantă este conopida, care este plină de vitamine, săracă în grăsimi şi bogată în fibre şi micronutrienţi, cu rol de prevenire a apariţiei tumorilor canceroase.

Cu toate acestea, dacă doriţi să profitaţi la maximum de vitaminele din această legumă, este indicat să nu o gătiţi la temperaturi mari, fiind de preferat să se consume în stare crudă, friptă pe grătar sau la aburi.

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Conf. univ. dr. Cristian Surcel: adenom versus cancer de prostată