Mihaela Bilic: cât durează plăcerea gustului perfect?

Să mânânci folosindu-ţi toate cele 5 simţuri şi să-ţi şi placă cu adevărat, nu e lucru uşor.
Mihaela Bilic: cât durează plăcerea gustului perfect?

Există câteva trucuri prin care ne putem bucura de orice preparat culinar, fără să ne îngrăşăm şi fără să exagerăm cu cantităţile. Iar unul dintre acestea este să savurăm pe îndelete mâncarea. Pe pagina sa de Faceboook, nutriţionistul Mihaela Bilic face o pledeoarie pentru plăcerea gustului, dar şi pentru cantităţi mici din alimente super delicioase!

„Să mânânci folosindu-ţi toate cele 5 simţuri şi să-ţi şi placă cu adevărat, nu e lucru uşor. În primul rând pentru că nu avem atenţia, răbdarea şi disponibilitatea de a respecta mâncarea şi de a o savura ca pe un privilegiu, un dar de preţ. Apoi pentru ca anatomia, modul în care suntem construiţi, ne face sa ne plictisim, sa ne obişnuim repede cu ceva, indiferent cât de bun sau de ne-bun ar fi. Si tot ce devine obişnuit, nu mai este apreciat.

Mai concret, când vine vorba de receptorii de gust, ca şi de cei pentru miros, după câteva zeci de secunde de contact cu un stimul nu-l mai pot simţi. Deşi stimul persistă, efectul lui e zero, nu mai e nici bun nici rău. Exemplu cel mai concludent îl avem când ne dăm cu parfum, dupa nici un minut nu mai simţim nimic, deşi el miroase în continuare. Aşa e şi cu gustul, cât ar fi mâncarea de delicioasă după 5-7 înghiţituri wow-ul dispare, plăcerea scade.

Dacă continuăm masa, motivul este fie foamea, fie mâncatul pe pilot automat, cât să terminăm farfuria/pachetul, însă plăcerea nu mai e demult acolo. Pentru că receptorii se obişnuiesc repede cu un stimul, aşa că dacă vrem să simţim iar plăcerea trebuie să schimbăm stimulul.

Asta au înţeles francezii când au creeat meniurile de degustare din restaurantele sofisticate sau cu multe stele: este vorba de o succesiune de minim 8 feluri de mâncare care să-ţi încânte simţurile, iar fiecare fel e minuscul şi conţine fix 3 îmbucături. În total 24 de înghiţituri, adică exact atât cât permite capacitatea stomacului într-un interval de 2-3 ore. Cu “wow” de la început pâna la sfârşit, pentru că nu apuci să te obişnuieşti cu un preparat, că vine următorul.

Prima înghiţitură e surpriza descoperirii, a doua e confirmarea, a treia e satisfacţia totală şi apoi… schimbi şi o iei de la capăt. Un răsfăţ al simţurilor ridicat la rang de artă. Si care are la bază noţiuni elementare de anatomie şi fiziologie, toate spre binele nostru. Cu siguranţă plăcerea nu îngraşă şi nu îmbolnăveşte, mai ales când e şi pe bani mulţi!

P. S. Eu n-am fost la un astfel de restaurant, dar vă recomand să o faceţi dacă aveţi ocazia, e o experienţă care primeşte de la sine avizul medicului nutriţionist!”

Cel mai nou articol Video:
Armando Lungu: despre vegetarianism și activitatea fizică