Medicii avertizează că secțiile de terapie intensivă COVID din București sunt non-stop pline. „Familii întregi, chiar cu bebeluși, ajung în spitale. Vin în ultimul stadiu al bolii”, spune Conf. Univ. Dr. Simin Aysel Florescu, medic cu o experiență de peste 20 ani în tratarea bolilor infecțioase și epidemiologice.
Potrivit medicului, în ultimele zile au început să vină familii întregi, toți cu COVID, niciunul nu e vaccinat, nici cei care puteau, nici cei cu factor de risc:
Mai grav este că, acum, în valul 4, familii întregi, de la bebeluși de o lună până la adolescenți de 16-17 ani, împreună cu părinții lor, au nevoie de internare. Și cei mai mulți sunt nevaccinați.
Ajung să-și infecteze toată familia sau se infectează simultan și ajung la noi internați. Avem și nou-născuți, în jur de 3-4 luni.
Medicul atrage atenția că pacienții ajung foarte târziu la spital, când au deja insuficiență respiratorie și sunt mai greu de tratat:
Ajung în ultimul stadiu al bolii. Dacă vin după 8-9 zile și vin cu insuficiență respiratorie și ajung direct la ATI, sunt greu de tratat. Dacă măcar ar veni în primele zile ale bolii i-am ajuta mai mult.
Din nefericire iau medicamente după ce au citit pe net, pe site-uri anti-vaccinare sau de tratamente naturiste și pe lângă faptul că nu-i ajută cu nimic îi mai supun și la efecte adverse. Parcă trăim într-un film absurd, o luăm de la capăt cu observațiile.
În final, specialistul trage un semnal de alarmă: nu vă jucați cu viața voastră sau a familiilor voastre!
Mesaj mai direct ca acesta nu există: nu vă jucați cu viața voastră sau a familiilor voastre, că o să veniți într-un moment în care să nu mai putem face nimic pentru voi.