Lili Sandu, însărcinată pentru prima oară la 40 de ani

Lili Sandu va deveni mamă pentru prima dată la 40 de ani. Emoţionată vedeta a anunţat prin intermediul reţelelor sociale că este însărcinată în 13 săptămâni.
Lili Sandu, însărcinată pentru prima oară la 40 de ani
Lili Sandu, însărcinată pentru prima oară la 40 de ani, foto Ştefan Popescu pentru coperta Ce se întâmplă, doctore

Una dintre cele mai îndrăgite vedete din România, Lili Sandu, a anunţat prin intermediul reţelelor sociale că este însărcinată în 13 săptămâni. Vedeta de televiziune şi modelul internaţional Silviu Tolu formează un cuplu de 4 ani jumătate, iar înainte de Crăciun au primit vestea pe care o aşteptau de mult timp – vor avea un copil.

Cuplul se pregătea chiar să apeleze la fertilizarea in vitro căci, conform infomaţiilor scrise de Lili Sandu pe blogul ei primiseră un diagnostic deloc îmbucurător – acela că şansa de a rămâne însărcinată în mod natural este de 1 la 100.
”Cum tocmai la Silviu care are 28 de ani să fie problema? Am trecut printr-un amalgam de stări şi sentimente de la întrebările de genul: ‘- Posibil să fie nevoie de un donator, aţi fi pregătiţi?’, ‘ – Cuuum? Cum să fim pregătiţi să creştem un copil care are o informaţie genetică a altui bărbat?? Cum oare ar putea Silviu trăi cu acest lucru?’
Ştiu, o mare prostie să gândesc aşa şi totuşi asta era realitatea” scrie Lili Sandu pe blog.

Lili Sandu şi Silviu Tolu trăiesc un miracol

Iată că în cazul cuplului Sandu-Tolu, situaţia a luat o întorsătură fantastică. ”Ştiţi proverbul ‘Viaţa bate filmul‘? În dimineaţa zilei de 15 decembrie, cu un test de sarcină în mână plângeam de fericire, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru acest miracol pe care eu şi Silviu îl primisem în dar”
Fără a mai fi nevoie să trecem prin procesul FIV, am rămas însărcinată în mod natural” a mai scris Lili Sandu pe blog.