Fertilizare in vitro în Grecia – rată de succes de peste 50%

Aproape un sfert dintre cupluri au probleme de infertilitate la nivel mondial. Din păcate, majoritatea consideră că “aşa este viaţa” sau, şi mai grav, nici măcar nu ştiu că suferă de aşa ceva.
18.06.2014
Fertilizare in vitro în Grecia - rată de succes de peste 50%

Aproape un sfert dintre cupluri au probleme de infertilitate la nivel mondial.

Din păcate, majoritatea consideră că “aşa este viaţa” sau, şi mai grav, nici măcar nu ştiu că suferă de aşa ceva.

Aceste statistici au fost prezentate de medicul Andreas Vythoulkas, la Salonic, cu ocazia celei de-a doua ediţii a Congresului ştiinţific organizat de Asociaţia Elenă pentru Medicină Reproductivă, unde Asociaţia Română pentru Reproducere Umană, înfiinţată recent şi care îl are ca preşedinte pe prof. dr. Radu Vlădăreanu şi vicepreşedinte pe prof. dr. Simona Fica, s-a afiliat la Asociaţia Elenă pentru Medicină Reproductivă, în prezenţa ministrului elen al Sănătăţii.

“Această colaborare are o importanţă deosebită pentru pacientele din România, deoarece astfel vor putea beneficia de cele mai avansate cunoştinţe în domeniul medicinei reproductive iar specialiştii sunt pregătiţi pentru cele mai dificile cazuri”, a declarat Radu Vlădăreanu, şeful clinicii de obstetrică-ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias.

Principalul semnal de alarmă pentru infertilitate constă în contact sexual neprotejat timp de un an şi absenţa apariţiei sarcinii. Într-o astfel de situaţie, cuplul trebuie să se adreseze unui medic specialist pe infertilitate, pentru un diagnostic corect. Acest diagnostic se stabileşte în urma unui set de analize specifice, după care sunt propuse soluţii, fertilizarea in vitro fiind ultima opţiune.

Colaborarea dintre România şi Grecia pe partea de medicină reproductivă nu este una nouă însă, peste 250 de femei alegând să facă fertilizare in vitro, în ultimele nouă luni, în clinica doctorului Konstantinos Pantos, secretarul general al Asociaţiei Elene pentru Medicină Reproductivă şi directorul celei mai mari clinici de profil din ţară. 

„Sunt încântat să anunţ un procent de reuşită de 56,3% pentru aceste cazuri din România. Pacientele aleg Grecia pentru că fiecare caz este tratat individual, medicii sunt foarte bine pregătiţi iar tehnologia este de top, asigurând o rată de reuşită de peste 56%.

În plus, există posibilitatea ca prin teste speciale să fie depistate peste 350 de boli sau chiar anomalii ale cromozomilor în embrionii prelevaţi. Preţurile pentru fertilizarea in vitro în Grecia se situează între 1000 şi 3000 de euro, în funcţie de complicaţiile pe care le prezintă pacienta”, a spus Dr. Konstantinos Pantos.

În România a existat în urmă cu trei ani un program de sprijinire a cuplurilor infertile din punct de vedere financiar, însă în prezent nu există nici o şansă ca aceste persoane să beneficieze de atenţia autorităţilor în domeniu, prin elaborarea unui program FIV de la stat . Prin urmare, cei care se confruntă cu infertilitatea nu pot decât să scoată aceşti bani din buzunar pentru realizarea acestei proceduri medicale şi să spere că vor face parte din acel procent de peste 50%.

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Platou de post rapid de făcut și foarte sănătos
Recomandări: