Emma Stone îşi doreşte o nuntă memorabilă!

"Andrew ar fi foarte mulţumit cu o ceremonie simplă, la primărie, dar Emma vrea ceva mai special, memorabil. Vor să se căsătorească şi să întemeieze o familie. Discută aceste lucruri. Se iubesc la nebunie.
Emma Stone îşi doreşte o nuntă memorabilă!

Actriţa Emma Stone şi iubitul său, actorul Andrew Garfield, plănuiesc să se căsătorească vara viitoare, după ce aceştia s-au logodit în luna mai a anului trecut, potrivit relatărilor din presa americană, informează contactmusic.com., citat de Mediafax.

Emma Stone şi Andrew Garfield, care au o relaţie de la mijlocul anului 2011, caută un loc potrivit la Roma pentru organizarea nunţii lor, la care ar urma să participe doar 25 de invitaţi, prieteni şi membri ai familiei.

„Andrew ar fi foarte mulţumit cu o ceremonie simplă, la primărie, dar Emma vrea ceva mai special, memorabil. Vor să se căsătorească şi să întemeieze o familie. Discută aceste lucruri. Se iubesc la nebunie”, a declarat o sursă pentru revista OK!.

Emma Stone, declarată în 2013 şi 2014, de revista Forbes, drept cea mai profitabilă actriţă pentru studiourile de film de la Hollywood, a fost nominalizată anul acesta la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru prestaţia din filmul „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman”.

Actriţa, desemnată în 2012, de revista Vogue, drept cea mai elegantă femeie din Statele Unite ale Americii, a jucat în filme precum „Uimitorul Om-Păianjen/ The Amazing Spider-Man”, „Culoarea sentimentelor/ The Help”, „Prietenie cu folos/ Friends with benefits”, „Filmul 43: Scandalos/ Movie 43”, „Uimitorul Om-Păianjen 2/ The Amazing Spider-Man 2” şi „A naibii dragoste/ Crazy, Stupid, Love”.

Andrew Garfield, în vârstă de 31 de ani, a devenit celebru pentru rolul din franciza „Uimitorul Om-Păianjen/ The Amazing Spider-Man”.

Garfield a câştigat un premiu BAFTA, pentru cel mai bun actor, pentru rolul din filmul „Boy A”, din 2007. A mai jucat în filme precum „Reţeaua de socializare/ The Social Network”, care i-a adus o nominalizare la Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar, „Să nu mă părăseşti/ Never Let Me Go”, „Cealaltă moştenitoare Boleyn/ The Other Boleyn Girl” şi „Dr. Parnassus/ The Imaginarium of Doctor Parnassus”.

Ele sunt cele mai bogate femei din lume!
Ele sunt cele mai bogate femei din lume!
Cel mai nou articol Video: