Cum sa prevenim indigestia

Inlocuiti mesele copioase cu gustari dese, nu consumati mai mult de doua oua pe zi si serviti traditionala friptura de miel cu salata, pentru a preveni problemele digestive.
16.04.2009
Cum sa prevenim indigestia
Cum sa prevenim indigestia

Inlocuiti mesele copioase cu gustari dese, nu consumati mai mult de doua oua pe zi si serviti traditionala friptura de miel cu salata, pentru a preveni problemele digestive la masa de Paste.

Mai mult, in cazul persoanelor care au tinut post in aceasta perioada, medicii sfatuiesc ca alimentatia sa se reia gradat, evitand abuzurile si combinatiile alimentare.

„Până şi religia pregăteşte masa de Paşte, permiţând introducerea proteinelor – a peştelui – şi chiar a unui pahar de vin în ziua de Florii, cu o săptămână înaintea bunătăţilor culinare de Paşte”, spune prof. univ. dr. Carol Stanciu, preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.

Medicii ne sfătuiesc să consumăm cu prudenţă din alimentele specifice Sărbătorii Pascale, pentru că acestea sunt destul de greu digerabile. „Carnea de miel conţine colagen şi este grasă, stufatul – compus din carne, rântaş, făină şi ceapă – este relativ greu de digerat, la fel ca şi ouăle fierte tari. De aceea, două ouă pe zi sunt suficiente”, precizează lector univ. dr. Corina Aurelia Zugravu, medic primar igiena alimentaţiei şi nutriţiei.

Pentru a preveni indigestiile sau balonările, este indicat să servim friptura cu salată de crudităţi, să ne rezumăm la o felie de cozonac sau de pască şi la un pahar cu vin slab.

„Cozonacul cu vin este un adevărat test de provocare pentru refluxul gastroesofagian (caracterizat prin senzaţia de arsură la stomac – n.r.). Consumate însă în cantitate mică sau moderată, ele nu provoacă probleme la o persoană sănătoasă. Fiecare ar trebuie să limiteze porţiile şi, mai ales, să asculte semnalele propriului organism şi să se oprească din mâncat la orice senzaţie de disconfort sau saţietate”, menţionează prof. Stanciu.

Disconfortul digestiv se „drege” cu o plimbare în parc sau un ceai cald

În cazul în care ne dăm seama că am mâncat prea mult, este indicat ca după ce ne-am ridicat de la masă să facem o plimbare uşoară în aer liber – care uşurează digestia – sau să bem un ceai cald, preparat în casă.

Dacă disconfortul digestiv persistă, medicii ne îndeamnă să apelăm la pastilele antispastice sau enzimatice. „În situaţia în care persoana respectivă are simptome îngrijorătoare (durere colicativă, vărsături, febră), ar trebui să se prezinte la camera de gardă”, atenţionează prof. dr. Carol Stanciu.

O categorie aparte o reprezintă cei care au intoleranţă la anumite alimente. Preparatele pentru care o persoană are intoleranţă trebuie eliminate, iar cei cu afecţiuni digestive trebuie doar să mănânce raţional şi să îşi menţină dieta specifică bolii sale. „Atenţie la cei cu litiază biliară, sărbatorile fiind frecvent asociate cu colicile biliare, pancreatita acută sau icterul obstructiv litiazic”, atrage atenţia prof. Stanciu.

Evitaţi să combinaţi cozonacul (zahăr) cu vin (alcool).

Medicii avertizează persoanele „adepte” ale meselor copioase. Pancreatita acută apare în circumstanţa unei mese copioase „stropite” cu alcool. Colica biliară poate fi favorizată de mese bogate în grăsimi.

Bolnavii cu afecţiuni severe hepatice, care nu respectă dieta în timpul sărbătorilor, pot suferi complicaţii ale bolii. În plus, nutriţioniştii susţin că, după o săptămână de la Paşte, este bine să renunţăm la consumul de ouă.

Într-o situaţie delicată sunt şi persoanele care, după ce au servit masa de Paşte în familie, merg să-şi viziteze rudele. Bunele maniere ne învaţă că refuzul este un gest nepoliticos, însă pentru a preveni eventuale probleme digestive, nutriţioniştii ne sfătuiesc să ne limităm doar la a gusta din bucate.


Sursa: www.gandul.info
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Masca cu albus de ou amelioreaza cuperoza
Masca cu albus de ou amelioreaza cuperoza
Recomandare video
Ce simptome dă cancerul de ficat și cum se tratează