Cum îţi pregăteşti copilul pentru un nou membru în familie?

Aşteptaţi al doilea sau al treilea copil în familie? Atunci fraţii mai mari vor avea nevoie de aproximativ 6 luni pentru adaptarea la noua situaţie. În acest răstimp, părinţii trebuie să-şi petreacă timp, separat, cu fiecare frate.
05.12.2013
Cum îţi pregăteşti copilul pentru un nou membru în familie?

Aşteptaţi al doilea sau al treilea copil în familie? Atunci fraţii mai mari vor avea nevoie de aproximativ 6 luni pentru adaptarea la noua situaţie. În acest răstimp, părinţii trebuie să-şi petreacă timp, separat, cu fiecare frate.

Sosirea pe lume a unui frăţior poate fi un stres major pentru ceilalţi copii din familie. Însă soluţii există. Iar părinţii trebuie să facă totul pentru a evită traumatizarea micuţilor. Vedeţi ce recomandă specialiştii!

Aţi aflat că sunteţi însărcinată? Dacă mai aveţi copii, aceştia nu pot fi pregătiţi din timpul celor 9 luni pentru apariţia unui frate. Abia după naştere, începe cu adevărat schimbarea. După venirea de la maternitate, aveţi grijă la 2 capcane mari în relaţia cu cei mai mari. ”Fa tu asta, ajută-mă să-l schimb!” şi atunci practic ce se intâmpla? Interacţiunea cu copilul mai mare nu este autentică, ci este pentru ingrijrea celui mic”, afirmă Bogdana Bursuc, medic psiholog.

A două capcană constă în reponsabilizarea copilului mare în favoarea bebeluşului.

“Ai grijă, tu eşti mai mare! Lasă-i lui jucării, tu eşti mai mare trebuie să -l intelegi” – Nevoile lui de copil sunt invalidate şi el învaţă că nevoile lui nu sunt importante, faţă de cele ale nou-născutului.

Chiar dacă evitaţi aceste situaţii, durează între 2 şi 6 luni până cînd fraţii mai mari se vor acomoda cu cel mic. Mai mult, pot intra în regresie. Vor să doarmă din nou cu părinţii, vor să fie hrăniţi cu linguriţa, vor chiar să aibă scutece.

“Este de dorit să nu dăm răspuns acestor cereri ale copilului şi să venim tot timpul cu mesajul de tipul: „Copiii mari şi decurcăreti reuşesc să facă aceste lucruri singuri!”, deci să nu încurajăm comportamentele de victimizare şi de dependenta”, ne sfătuieşte medicul psiholog Diana Stanculeanu.

A doua recomandare majoră, vizează timpul alocat fraţilor mai mari.

Nu este suficient pentru fraţii mai mari să avem timp de familie în care să fie inclus şi bebe, e foarte imprant pentru ei să primească atenţie separat de la parinti.

Astfel, mama trebuie să petreacă zilnic jumătate de oră cu fratele mai mare. La fel trebuie să facă şi tatăl, dar şi bunicii. Dacă după 6 luni de la venirea pe lume a bebeluşului, fraţii mai mari sunt agresivi, apatici şi regresează constant, solicitaţi sfatul specialiştilor.

Cel mai nou articol Video:
Totul despre bypass gastric, operația care tratează obezitatea