Cu un pas mai aproape de descifrarea limbajului animalelor

Un dr. Doolittle contemporan, mai exact dr. Con Slobodchikoff, profesor renumit de la Universitatea din Arizona, susţine că aproape a reuşit să desluşească limbajul sofisticat al animalelor. Această descoperire ar putea duce în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat la o comunicare eficientă între animale şi oameni prin intermediul computerului, sunt de părere membrii din echipa care a realizat studiul.

În cei peste 30 de ani dedicaţi decodificării limbajului animalelor, dr. Slobodchikoff a analizat în cel mai mic amănunt semnele, zgomotele şi gesturile pe care le fac câinii de prerie, o specie de rozătoare extreme de complexe atât prin aspectul lor, cât şi prin faptul că dispun de cel mai complex şi unic mecanism de comunicare.

Potrivit autorului studiului, aceste animale “Au un anumit salut al lor, ştiu cum să îşi avertizeze semenii că în jur există pericolul de prădători, ştiu chiar şi să deosebească prin semnale culoarea, specia şi mărimea celui care le este duşman. Başca mai stau şi la o mică şuetă, să se destindă”, după cum precizează dr. Slobodchikoff.

Noutăţile se pot dovedi extrem de importante, mai ales că tehnologia actuală atât de avansată ar putea crea dispozitive care le pot permite oamenilor să comunice cu animalul lor de companie.

Sursa: theatlantic.com