Corticosteroizii inhalatori nu sunt eficienți în tratamentul COVID-19

30.05.2021
Corticosteroizii inhalatori nu sunt eficienți în tratamentul COVID-19
Sursa foto: Felipe Fredes Fernandez, Shutterstock

Grupul operativ al Agenției Europene a Medicamentului (European Medicines Agency – EMA) pentru pandemia COVID-19 (EMA Pandemic Task Force – COVID-ETF*) informează profesioniștii din domeniul sănătății că, în prezent, nu există suficiente dovezi conform cărora corticosteroizii inhalatori sunt benefici pentru persoanele infectate cu COVID-19.

Deși grupul de lucru nu a găsit riscuri de siguranță din studiile efectuate până în prezent, nu a putut exclude posibilul efect negativ al utilizării corticosteroizilor inhalatori la pacienții cu COVID-19 și niveluri normale de oxigen.

Corticoizii inhalatori continuă să fie studiați

Informarea a fost transmisă Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) în urma unei evaluări a dovezilor actuale, pe fondul unui interes crescut pentru corticosteroizii inhalatori (de exemplu, budesonidă, ciclesonidă), pentru tratamentul pacienților cu COVID-19 tratați în ambulatoriu.

În general, corticosteroizii inhalatori sunt utilizați pentru tratarea afecțiunilor inflamatorii pulmonare, cum ar fi astmul bronșic și bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC).

Sunt necesare mai multe dovezi provenite din studii clinice pentru a putea stabili beneficiile corticosteroizilor inhalatori în cazul persoanelor cu COVID-19.

Dexametazona, de ajutor în tratamentul COVID-19

Dovezile actuale provenite din studii clinice susțin utilizarea dexametazonei (un corticosteroid sistemic) la pacienții cu COVID-19 pentru tratarea pacienților adulți și adolescenți (cu vârsta de peste 12 ani și greutate de minimum 40 de kilograme) care necesită oxigenoterapie suplimentară.

În septembrie 2020, pe baza unor date solide, EMA a aprobat utilizarea dexametazonei cu administrare orală sau injectabilă la pacienții cu COVID-19 care necesită oxigenoterapie.

Dexametazona este un medicament din clasa corticosteroizilor, autorizat în UE de către autoritățile naționale competente în domeniul medicamentului și care se găsește pe piață de câteva decenii. Acesta poate fi administrat pe cale orală și injectabilă, fiind indicat în tratarea unei serii de afecțiuni inflamatorii și pentru reducerea răspunsului imunitar al organismului în tratamentul alergiilor și al bolilor autoimune.

Totodată, medicamentul poate fi administrat în asociere cu medicamente oncologice pentru tratarea anumitor tipuri de cancer și prevenirea vărsăturilor.

Pentru prima dată, dexametazona a fost considerată un posibil tratament pentru infecția COVID-19 datorită capacității acesteia de a reduce inflamația, care deține un rol important în procesul bolii la unii pacienți spitalizați cu această boală.

EMA va continua să monitorizeze utilizarea medicamentelor pentru tratarea sau prevenirea COVID-19, pentru a furniza recomandări actualizate profesioniștilor din domeniul sănătății din Uniunea Europeană.

* COVID-ETF este un grup care reunește experți din întreaga rețea europeană de reglementare a medicamentelor pentru a facilita acțiuni de reglementare rapide și coordonate asupra medicamentelor și vaccinurilor COVID-19.

Surse:

Ramakrishnan S., Nicolau D.V., Jr., Langford B., et al. Inhaled budesonide in the treatment of early COVID-19 (STOIC): a phase 2, open-label, randomised controlled trial. Lancet Respir Med, doi:https://doi.org/10.1016/S2213- 2600(21)00160-0

Principle Collaborative Group, Yu L., Bafadhel M., et al. Inhaled budesonide for COVID-19 in people at higher risk of adverse outcomes in the community: interim analyses from the PRINCIPLE trial. MedRxiv. https://doi.org/10.1101/2021.04.10.21254672

Covis Pharma Group announces top-line safety and efficacy data from a phase 3 placebo-controlled COVID-19 study using inhaled corticosteroid (ciclesonide). www.investegate.co.uk/article.aspx?id=20210415120000H7401

https://www.ema.europa.eu/en/documents/other/dexamethasone-covid19-article-53-procedure-proposals-product-information_en.pdf

https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2021436

https://www.anm.ro/_/COMUNICATE%20DE%20PRESA/Insufficient%20data%20on%20use%20of%20corticosteroids_COVID-19_RO.pdf

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Dr. Matei Bâră: radioterapia în cancerele din sfera ORL