Ciprian Bălănescu, a zecea oară campion naţional la duatlon!

Ciprian Bălănescu a câştigat din nou titlul de campion naţional la duatlon la categoria elite, titlu deţinut încă din anul 2005. Ciprian a ocupat prima poziţie a clasamentului, după 5 km alergare, 20 km bicicletă, 2,5 km alergare.
31.03.2015
Ciprian Bălănescu, a zecea oară campion naţional la duatlon!

Campionatul Naţional de Duatlon, organizat pe 29 martie, în Bucureşti, şi-a desemnat câştigătorul care a terminat cursa în extraordinarul timp de 55 de minute  şi 39 de secunde, setând astfel un nou record personal.

Ciprian Bălănescu a câştigat din nou titlul de campion naţional la duatlon la categoria elite, titlu deţinut încă din anul 2005.
Ciprian a ocupat prima poziţie a clasamentului, după 5 km alergare, 20 km bicicletă, 2,5 km alergare.

„Este al zecelea an consecutiv în care câştig această competiţie, o perioadă extraordinară în care am câştigat nu doar titluri, cupe şi premii, ci mai ales o mulţime de prieteni!”, a declarat Ciprian la final concursului.

Competiţia s-a desfăşurat în zona Biblioteca Naţională – Piaţa Unirii – Casa Poporului. Concursul a fost deschis atât sportivilor de performanţă (categoria elite), cât şi sportivilor amatori (categoriile age group şi ştafetă), copiilor, cadeţilor şi juniorilor.

„Mă simt în formă şi am ambiţii mari. Anul acesta mi-am propus să particip în aprilie la Campionatele Europene de Duatlon, dar şi în octombrie la Campionatul Mondial de Duatlon din Australia. Competiţia de ieri a fost o etapă pregătitoare în obţinerea acestor obiective, m-am simţit bine şi am dat doar 80 la sută din potenţial. Între timp mă antrenez intens, deoarece  vreau să îmi păstrez poziţia de lider în toate evenimentele de triatlon din România. În iulie, voi participa la o altă competiţie dificilă, Triatlonul Herbalife din Braşov”, adaugă Ciprian.

Din 2014, Herbalife Romania îl susţine pe Ciprian în activitatea sa sportivă, oferindu-i un program de nutriţie de înaltă performanţă, prin gama H24, special creat pentru nevoile unui triatlonist profesionist.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Dr. Laura Ciutacu, SANADOR: teste și analize înainte de sarcină