Cele mai frecvente forme de cancer din România

Studiul Onco Monitor, desfăşurat de GfK România, a scos la iveală că cele mai frecvente afecţiuni oncologice sunt cancerul de sân, de plămâni, de prostată şi cancerul colorectal, la polul opus situându-se cancerul de vezică biliară, cancerul tiroidian şi cel testicular.

Potrivit concluziilor acestui studio, un medic specialist oncolog consultă pe lună, în medie, peste 40 de paciente cu cancer de sân, peste 20 de pacienţi cu cancer pulmonar, peste 20 de pacienţi cu cancer de prostată, şapte pacienţi cu cancer renal, şapte cu cancer gastric şi şapte cu cancer al vezicii urinare.

Dintre pacienţii consultaţi în cazul patologiei oncologice renale sau de plămân, peste o treime sunt nou diagnosticaţi, majoritatea în stadii foarte avansate (peste 70%), în timp ce în cazul patologiei oncologice a sânului, aproximativ o cincime sunt paciente nou diagnosticate, în majoritatea aflându-se în stadiul 2 şi 3 de evoluţie.

Profilul pacientului cu cancer renal sau de plămâni din România indică în peste 70% din cazuri un bărbat cu vârsta medie de 60 de ani, respectiv 62 de ani, iar media de vârstă a pacientei cu cancer de sân este de 57 de ani.

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Armando Lungu: despre vegetarianism și activitatea fizică