CDC recomandă vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani

CDC recomandă imunizarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani cu vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19.
  • Publicat:
CDC recomandă vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani
Foto: pexels

CDC recomandă imunizarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani cu vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19. Decizia a fost autorizată pe data de 29 octombrie și de FDA, iar odată cu această decizie părinții își pun numeroase întrebări legate de efectele adverse sau eficiența vaccinului.

Diferă vaccinul pentru copii față de cel pentru adulți?

Doza de vaccin administrată copiilor cu vârste între 5 și 11 ani conține o treime din doza unui adult, respectiv 10 micrograme comparativ cu 30 de micrograme. Similar adulților, pentru a completa schema de vaccinare, între cele două doze trebuie să existe aproximativ trei săptămâni. Rata de eficacitate a vaccinului Pfizer în studiile clinice este de 90,7%. Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani au un sistem imunitar extrem de eficient.

Efectele adverse

Copiii din această grupă de vârstă tind să aibă mai puține efecte adverse față de adulți și adolescenți, spun reprezentanții CDC. Potrivit datelor Pfizer, cel mai comun efect advers este durerea în zona în care vaccinul a fost injectat, urmat de o senzație de oboseală și dureri de cap.

Alte potențiale efecte adverse includ: înroșirea sau umflarea zonei injectate, febră, frisoane, vărsături, diaree și dureri musculare sau articulare.

Febra este de cele mai multe ori un efect advers al vaccinării anti-COVID, dar în rândul acestei grupe de vârstă, nu este tocmai un factor. Copiii tolerează mai bine vaccinul, susțin specialiștii. Febra poate apărea ca răspuns al sistemului imunitar în urma vaccinării, dar nu face niciun rău.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu
Web-Editor - Alexandra Necșoiu
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ... citește mai mult
Recomandare video
Wrap-uri cu Salam Sinaia și Salam Victoria