Bill Gates și Melinda divorțează după 27 de ani de căsnicie

04.05.2021 | Cristina Tudor
Bill Gates și Melinda divorțează după 27 de ani de căsnicie
Bill și Melinda Gates au anunțat că divorțează/ Foto: Facebook

Bill și Melinda Gates au anunțat că divorțează după 27 de ani de căsnicie, spunând că „nu cred că se mai pot dezvolta împreună, ca un cuplu”.

„După o perioadă lungă de gândire și după ce am încercat totul pentru ca relația noastră să meargă mai departe, am decis să punem capăt mariajului. Nu credem că mai putem continua împreună ca un cuplu”, au transmis cei doi într-o declarație comună pe Twitter, scrie BBC.

Bill și Melinda Gates au împreună trei copii și au pus bazele unei fundații care ajută „oamenii din întreaga lume să trăiască vieți sănătoase și pline de beneficii”.

Organizația a cheltuit miliarde încercând să lupte cu boli infecțioase și să încurajeze vaccinarea la copii.

Bill și Melinda Gates: Am crescut 3 copii incredibili

Bill Gates este patrulea cel mai bogat om din lume, potrivit Forbes, și valorează 124 de miliarde de dolari.

El a ajuns la această sumă prim compania pe care a co-înființat-o în 1970, Microsoft, cea mai mare companie de software din lume.

„În ultimii 27 de ani, am crescut trei copii incredibili și am pus bazele unei fundații care ajută oamenii din toată lumea să trăiască sănătos și productiv”, se arată în declarație.

„Vom continua să credem în misiunea noastră și vom continua să lucrăm împreună pentru fundație, dar nu mai credem că ne putem dezvolta împreuna ca un cuplu, în următoarea fază din viețile noastre”, precizează cei doi.

Bill și Melinda Gates s-au cunoscut prima oară în anii 80, atunci când Melinda s-a alăturat Microsoft.

Recomandări:
Curățarea vaginului cu băi de aburi, o practică foarte periculoasă
Curățarea vaginului cu băi de aburi, o practică foarte periculoasă
Studiu: obiceiuri de cumpărare și ritualuri de mâncat
Studiu: obiceiuri de cumpărare și ritualuri de mâncat